Accident cu mai multe victime în apropiere de Copșa Mică; Un microbuz implicat

Știri de Sibiu, 12.02.2020

Trei persoane au fost transportate, miercuri, la spital de Ambulanță și SMURD, în urma unui accident rutier produs pe drumul care face legătura între localitățile Copșa Mică și Valea Viilor, județul Sibiu.

Potrivit Serviciului Județean de Ambulanță Sibiu, echipajele medicale au preluat trei victime, conștiente și neîncarcerate, care au suferit diferite traumatisme.

În accident au fost implicate o mașină și un microbuz de transport persoane, a precizat reprezentantul ISU Sibiu.

Doi bărbati au fost preluați de Ambulanța Mediaș , cu traumatism toracic, iar o femeie în vârstă de 35 de ani a fost transportată la spital de un echipaj SMURD, cu multiple leziuni la coloana, torace și suspiciune de fractură.

”La spital au ajuns șoferul și pasagera mașinii și șoferul microbuzului de transport persoane, care se afla singur în vehicul”, a precizat pentru StirideSibiu Valentin Larie, reprezentant ISU Sibiu.

Conform cercetărilor Poliției, accidentul a fost cauzat de viteza excesivă.

”Pe fondul vitezei neadaptate în curba, pe DJ 142G, soferul unui microbuz de transport persoane, fără pasageri, condus dinspre Copsa Mica spre Valea Viilor, a pierut controlul directiei, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus”, a declarat Elena Welter, purtător de cuvant al IPJ Sibiu.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.