COVID -19: Romgaz a donat peste 800.000 de euro Spitalului Judeţean Sibiu

Știri de Sibiu, 01.04.2020

Compania națională de gaz a donat peste 800.000 de euro Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu pentru dotarea secţiilor ATI în vederea pregătirii pentru tratarea pacienţilor cu COVID 19, respectiv pentru extinderea şi dotarea secţiei clinice.

“Am decis să alocăm aceşti bani pentru a susţine personalul medical şi pentru a-i ajuta pe pacienţii afectaţi de COVID-19. Suntem alături de autorităţile locale, de administraţia centrală şi de toţi factorii implicaţi la nivel naţional pentru că, doar împreună, prin coagularea eforturilor, putem să depăşim această perioadă de criză. Pe aceasta cale doresc să mulţumesc în mod special Preşedintelui Consiliului Judeţean Sibiu şi Directorului Spitalului Judeţean pentru buna colaborare şi implicare în susţinerea comunităţii locale. Exemplul domniilor lor este unul de urmat! Trebuie să schimbăm paradigma şi să ne asigurăm că investiţia constantă, susţinută în sănătatea comunitară va continua pe termen lung. Este momentul să investim mai mult în sănătate pentru a putea oferi un climat propice dezvoltării generaţiilor viitoare. În perioada următoare vom susține și alte unități medicale care au nevoie de tot suportul în această luptă cu un inamic nevăzut, dar redutabil”, a declarat Adrian Volintiru, directorul general Romgaz.

Romgaz a susținut Spitalul Județean Sibiu cu de circa 2.600.000 lei, bani donați în ultimii trei ani pentru achiziţia de echipamente şi aparatură medicală secţia Oftalmologie, secţia ATI şi Cardiologie II.

De la începutul declanşării stării de urgenţă, compania națională a sprijinit și Crucea Roşie Română pentru a achiziţiona şi distribui 1.000.000 de măşti medicale pentru protecţia împotriva COVID-19.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.