„O noapte furtunoasă”, spectacol cu casa închisă la Sibiu

Știri de Sibiu, 29.01.2014

Biletele puse în vânzare la Sibiu pentru spectacolul “O noapte furtunoasă”, în regia lui Șerban Puiu, au fost epuizate. Reprezentaţia actorilor Teatrul Național „Radu Stanca”  are loc în data de 1 februarie  pentru a marca 162 de ani de la nașterea dramaturgului Ion Luca Caragiale.

Astfel, „O noapte furtunoasă” continuă să fie una dintre cele mai bine vândute producții ale Teatrului Național din Sibiu, care se joacă cu casa închisă încă de la premieră.
„O noapte furtunoasă” a lui Şerban Puiu reuşeşte să te apropie, ca spectator, de melanjul dintre epoca lui Caragiale şi actualitatea cotidiană. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Dan Glasu, Viorel Raţă, Florin Coşuleţ, Pali Vecsei, Cătălin Pătru, Ioana Blaga Frunzescu, Codruţa Vasiu și Diana Fufezan.

Ion Luca Caragiale s-a născut la 30 ianuarie 1852 în satul Haimanale, astăzi satul I. L. Caragiale, din județul Dâmbovița, și a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin. I.L. Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă.
Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Romane.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.