Noi cazuri Covid în rândul angajaților din spitalele sibiene; Infecții și în rețeaua privată

Știri de Sibiu, 22.05.2020

Numărul angajaților din sistemul de sănătate sibian afectați de infecțiile cu noul coronavirus a ajuns vineri, 22 mai, la 80 de persoane – medici, asistenți și personal auxiliar sau din rețeaua privată de sănătate, cu patru cazuri noi descoperite în ultimele 5 zile. Cea mai mare parte a bolnavilor – 65 de persoane, sunt angajați de la Spitalul Clinic Județean Sibiu, iar cazuri noi au apărut ca un cabinet stmatologic și la un laborator medical din rețeaua privată, potrivit statisticii transmisă vineri de Direcția de Sănătate Publică Sibiu

Mai mult de jumătate dintre cei infectați s-au vindecat.

”(…) în prezent, un număr de 11 persoane sunt confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, din rândul personalului din sistemul de sănătate.De la începutul pandemiei, până în prezent, în județul Sibiu au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 80 de persoane din sistemul de sănătate, iar dintre acestea, 69 au fost declarate vindecate și externate”, se menționează în comunicatul dat publicității vineri de Prefectura Sibiu.

Astfel, Din totalul celor 80 de angajați infectați, 65 provin de la Spitalul Județean, unitate unde se tratează toți pacienții adulți din județ.

Cazuri de angajați ai sistemului medico-sanitar confirmate pozitiv și internate în cadrul SCJU Sibiu în perioada 18-22 mai:
– 7 din cadrul SCJU Sibiu
– 2 din cadrul UPU SCJU Sibiu
– 1 din cadrul Synevo
– 1 din cadrul Centrului Stomatologic




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.