Filarmonica Sibiu prezintă online primele producții realizate de artiști în perioada pandemiei

Știri de Sibiu, 23.05.2020

Filarmonica de Stat Sibiu deschide marți, 26 mai, ”stagiunea online” cu primul concert de muzică clasică susținut de artiști în izolare și înregistrări pentru publicul larg. Producțiile muzicale vor fi difuzate pe pagina de Facebook și site-ul oficial al instituției.

Potrivit unui comunicat al Filarmonicii, primul eveniment muzical al stagiunii online, conceput cu respectarea în totalitate a măsurilor de siguranță, are în program Maurice Ravel – Concert pentru pian în Sol Major, W.A.Mozart – Duet pentru doi fagoți, Julius Weissenborn – Trio fagot și G. Faure – Siciliana este programul primului eveniment conceput respectând în totalitate măsurile de siguranță impuse de autorități.

Artiștii Adam Raduly, Ovidiu Borz, Mircea Ittu – fagot, Antonio Mihail – corn, Monica Florescu – pian și Ileana Rotaru – harpă au înregistrat secvențe muzicale ce vor fi editate digital pentru a realiza acest concept muzical inedit. Evenimentul va fi transmis marți, 26 mai 2020, ora 19, pe pagina de facebook și site-ul oficial al instituției.

Cel de-al doilea concert este programat joi, 28 mai tot cu începere de la ora 19.00. Melomanii vor putea asculta, și urmări în același timp, un quartet format din Ion Palagniuc, Emanuel Dombi, Radu Munteanu, Daniel Luca interpretând A. Dvorak – Humoreske și J. Strauss – Polka Pizzicato.
În partea a doua a evenimentului trioul format din Elena Borz (vioară), Alina Stavăr (violă), Makcim Fernandez-Samodaiev (violoncel) vor interpreta Serenada in Do major de E. Dohnanyi.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.