Spitalul Județean Sibiu anunță evoluție ”rapid favorabilă” la al doilea pacient tratat cu plasmă

Știri de Sibiu, 26.05.2020

Medicii sibieni anunță evoluție ”rapid favorabilă” la un pacient în vârstă de 44 de ani care a dezvoltat o formă gravă a bolii și beneficiat de tratament cu plasmă umană hiperimună. Este al doilea caz din Sibiu pentru care medicii din cadrul Spitalului Clinic Județean au implementat noua terapie destinată bolnavilor în stare gravă.

Pacientul a fost internat la Județean în data de 17 mai iar starea sa de sănătate s-a agravat rapid.

“Pacientul cu infecție confirmată cu SARS-COV2 a prezentat o formă clinică severă a bolii, pneumonie și insuficiență respiratorie acută, agravată în evoluție, cu necesar de oxigen. În condițiile în care toate măsurile terapeutice aplicate nu au fost eficiente, s-a decis administrarea de plasmă umană hiperimună, pacientul fiind compatibil cu plasma disponibilă pentru acest tratament. S-a hotărât administrarea unei unități de plasmă, în asociere cu anticorpi monoclonali (n.a. – anticorpi obținuți în laborator din aceeași linie de celule și care recunosc același antigen)”, a precizat dr. Victoria Bîrluțiu, șeful Secției Clinice Boli Infecțioase.

Potrivit unui comunicat transmis marți de Județean, ”răspunsul la terapie a fost unul bun, pacientul având o evoluție rapid favorabilă”.

Pacientul este în continuare monitorizat și tratat în cadrul Secției Clinice Boli Infecțioase.

Primul tratament cu plasmă umană a fost realizat de medicii Spitalului Clinic Județean Sibiu pentru un pacient de 48 de ani, evoluția fiind favorabilă și în cazul acestuia.

”Pentru bărbatul de 48 de ani care a beneficiat de primul tratament cu plasmă umană hiperimună realizat la SCJU Sibiu și cel de-al doilea test RT-PCR realizat după administrarea tratamentului este negativ. Bărbatul este în continuare internat în cadrul secției ATI a spitalului, cu evoluție favorabilă, conștient, stabil și sub supraveghere de specialitate”, a declarat declarat Decebal Toderiță, purtător de cuvânt al SCJ Sibiu.

Conducerea Spitalului Județean reamintește că toți pacienţii vindecaţi de COVID -19 sunt potențiali donatori de plasmă hiperimună, folosită la tratarea bolnavior care dezvoltă forme severe.

Cei interesați să doneze, pot contacta Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu. Pentru eligibilitatea donatorului trebuie să se aplice următoarele criterii:

a) donarea se va face la cel puţin 14 zile de la dispariţia completă a simptomelor şi cel puţin un test COVID-19 negativ RT-PCR;
b) intervalul între două donări de plasma să fie de minimum 2 săptămâni;
c) prezentarea biletului de externare din spital şi a rezultatelor testelor RT-PCR şi opţional a testelor serologice pentru detecţia anticorpilor anti_SARS-Cov-2 (calitativ sau cantitativ);
d) semnarea consimţământului informat pentru intrarea în procedura de selecţie în vederea donării de plasmă prin plasmafereză şi/sau sânge total şi pentru transmiterea codificată a datelor privind donarea în baza de date naţională şi europeană;
e) încadrarea în toate criteriile standard pentru donarea de sânge total sau plasmă, conform legislaţiei




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.