ISU Sibiu: Fetiță adusă cu bine pe lume, într-o ambulanță SMURD

Știri de Sibiu, 05.06.2020

O tânără dintr-un sat sibian a născut joi în ambulanța, cu ajutorul echipajului SMURD. Mama și fetița care s-a grăbit să vină pe lume înainte să ajungă la Maternitate au fost transportate în siguranță la Spitalul Județean Sibiu, anunță ISU Sibiu.

Paramedicii Adriana Sas, Ioan Oros și Sorin Simon sunt cei care au ajutat la nașterea copilului în condiții speciale, în autospeciala SMURD a ISU Agnita.

Au pornit spre satul în Benești, care aparține de comuna Alțîna, în jurul orelor, 17.00, însă mama în vârstă de 23 de ani intrase deja în travaliu.

”La puțin timp după preluarea acesteia, întrucât nașterea era iminentă, femeia a adus pe lume nou-născutul în autospeciala SMURD, sub atenta supraveghere a colegilor noștri. După acordarea măsurilor de primă necesitate, mama și copilul au fost transportați în siguranță la spital”, a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Cei trei paramedici au fost felicitați ”pentru misiunea îndeplinită cu succes și profesionalismul dovedit”.

La mulți ani fetiței și mamei!




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.