CNAIR: Circulația mașinilor de mare tonaj, interzisă pe Valea Oltului

Știri de Sibiu, 14.07.2020

Circulația mașinilor de mare tonaj este interzisă pe DN7, între localitățile Veștem și Râmnicu Vâlcea, începând de vineri, 17 iulie, din cauza lucrărilor de reparare a carosabilului prăbușit în zona localității Câineni. Restricțiile pe Valea Oltului se vor menține până în luna seprembrie, cu variante de ocolire a Văii Oltului, transmite compania națională de drumuri.

Potrivit unui comunicat CNAIR, în perioada 17 iulie – 30 august, se interzice circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă admisă mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe DN 7, segmentul Râmnicu-Vâlcea – Veștem, în zilele de vineri, sambătă și duminică pentru efectuarea lucrărilor la obiectivul “Prăbușire zid de sprijin și afectare corp drum” efectuate pe DN7 (km 238+000 – km 238+200), pe raza localității Câineni.

Se interzice circulația mașinilor de mare tonaj vinerea, între orele 14.00 – 22.00, sambata , între orele 06.00 – 22.00, și duminică, între orele 06.00 – 22.00.

În acest context, CNAIR recomandă mai multe variantele ocolitoare.

Pentru vehiculele cu masa totală maximă admisă de până la 3,5 tone, varianta ocolitoare:DN 7 Rm.Vâlcea – Brezoi – DN 7AVoineasa – DN 67C TransAlpina – Sebeș; Tg.Jiu – DN 67 Novaci – DN 67C TransAlpina – Sebeș.

Pe perioada executării lucrărilor, vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 30,0 tone, pot utiliza variante ocolitoare:Rm.Vâlcea – DN 67 Tg-Jiu – DN 66 Bumbești Jiu – Petroșani – Deva și Filiași – DN 66 Tg-Jiu – Bumbești Jiu – Petroșani – Deva

De asemenea, vehiculele cu masa totală maximă admisă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică sau cel mult egală cu 40,0 tone, pot utiliza variante ocolitoare: Pitești – București – A3 Ploiești – DN 1A – Brașov DN1 – Veștem – Sibiu; Craiova – DN 6 Dr.Tr.-Severin – Caransebeș – DN 68 Hațeg – Deva.

Variantele ocolitoare sunt valabile și pentru sensul de retur.

Sunt exceptate de la prezenta interdicție:

-vehiculele destinate exclusive transportului de personae;

-deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către unitățile Ministerului Apărării Naționale;

-deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către unitățile Ministerului Afacerilor Interne;

-deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către serviciile de ambulanță;

-deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către serviciile publice comunitare pentru situații de urgență;

-vehiculele care efectuează transporturi în interes NATO sau al parteneriatului pentru pace;

-deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către instituții ale statului cu atribuții în securitatea și siguranța națională;

-deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către Administrația Națională a Penitenciarelor;

-deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către C.N.A.I.R. S.A. și subunitățile sale;

-deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier și utilizate pentru activitatea de inspecție și control;

-specializate, inclusive vehiculele care efectuează transportul acestora, care participă la intervenții în caz de forță majoră, în caz de fenomene naturale care afectează căile de comunicații și telecomunicații, zone locuite și obiective de interes national;

-deținute sau utilizate în baza unui drept legal de către riverani;

-care efectuează transporturi funerare, periculoase sau mărfuri perisabile;

-care efectuează transportul de echipamente, medicamente și alte asemenea de prim-ajutor și ajutoare umanitare în cazul unor calamități sau dezastre naturale;

-destinate prin construcție tractării vehiculelor avariate, inclusiv vehiculele tractate de acestea

-care efectuează transporturi postale;

-specializate, destinate, prin construcție, salubrizării;

-cele care au puncte de încărcare/descărcare pe sectorul de drum restricționat;

-cele care transportă materiale destinate lucrărilor de refacere a drumului la km.238+000 – km.238+200




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.