Accident cu mai multe victime la ieșire din Sibiu spre Săliște

Știri de Sibiu, 31.07.2020

Traficul la ieșire din Sibiu spre Săliște, în zona intersecției A1 cu DN1, a fost îngreunat vineri după-amiaza din cauza unui accident în care au fost implicate o motocicletă și o mașină, eveniment soldat du mai multe victime.

Din informațiile furnizate de Poliția Sibiu, un motociclist care circula pe breteaua de acces dinspre A1 a intrat în intersecția cu DN 1 fără să acorde prioritate și s-a ciocnit cu o mașină condusă regulamentar pe drumul național spre Alba.

În mașină și pe motocicletă se aflau șapte persoane iar la fața locului au intervenit mai multe ambulanțe pentru asistarea victimelor.

”Motociclistul, pasagerul de pe motocicletă și o pasagera din autoturism au primit îngrijiri medicale”, a precizat Elena Welter, purtător de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma accidentului, traficul a fost îngreunat, cu circulație pe ambele directii, pe cate o banda a sensului Alba – Sibiu, precizează Poliția.

UPDATE: În urma evaluării medicale la fața locului, s-a decis că 6 persoane, dintre care 2 copii, trebuie transportate la spital.

”Două femei cu câte un copil fiecare prezintă escoriații și au fost transportate la spital de către o ambulanță a ISU Sibiu destinată pentru transport victime multiple iar o femeie de 45 de ani și un bărbat de 50 de ani, cu politraumatisme și fracturi, au primit primele îngrijiri medicale și au fost transportați de ambulanțele SMURD la spital”, informează Cristina Criveanu, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.