Președintele FDGR: Mi se pare exagerat prețul noului spital al Sibiului; Numărul de paturi este destul de mic

Știri de Sibiu, 01.08.2020

Paul Porr, președintele Forumului Democrat German din România (FDGR) și consilier județean, este de părere că prețul noului spital al Sibiului este ”exagerat” și că numărul de paturi alocat pentru adulți, respectiv 600 de locuri din totalul de 895, este ”destul de mic”.

Într-o intervenție publicată pe pagina de Facebook a Forumului German Sibiu, Paul Porr, care este și președintele Comisiei de Sănătate a Consiliului Județean (CJ) Sibiu, mărturisește că abia acum o săptămână a aflat despre cum ar urma să arate noul spital și se declară nemulțumit de numărul mic de paturi prevăzut în proiect.

”Numărul total de paturi al actualului Spital Județean este de 1050 de paturi. Noul spital va fi cu 600, pe lângă Pediatrie, care este separat. Doar 60% din paturi, mi se pare mie destul de mic. Este adevărat că în toată lumea se reduc paturile pentru că este scump (…) Dar, chiar să reduci cu 40%? Nu știu dacă direcțiunea spitalului și-a asumat această cifră pentru că proiectantul face ceea ce vrei tu. Dacă îi spui că vrei spital de 600, îți face 600. (…) Eu aș zice să se meargă pe 80%. Reducere semnificativă , dar să nu auzim că nu avem locuri”, spune Porr.

Cât privește estimarea valorii noului spital al Sibiului, Porr spune că prețul este exagerat.

”Inițial, proiectul a fost evaluat la 150 de milioane de euro. Nu s-a putut realiza, cu toate că s-a făcut și un PUZ, din lipsă de teren, iar acum spitalul va costa 450 de milioane de euro. Acum câteva zile, când s-a discutat într-un cerc mai restrâns, eu am întrebat de ce? Prețul mi se pare foarte exagerat. Răspunsul a fost: ”Pentru că dotarea va fi de ultimul răgnet”. Cu toate astea, aparatura de la Județean se poate transfera. (…) Dovadă că nu numai mie mi se pare exagerat prețul, a apărut în presă că spitalul regional Craiova va primi finanțare europeană și valoarea lui va fi de 156 de milioane de euro. Eu nu cred că un spital regional va fi cu paturi mai puține decât un spital județean, iar dacă CE finanțează spitalul, cred că va fi dotarea la nivel european. Dar nici așa, după 4 ani de pauză, acum, într-o săptămână ne înghesuim, că e campanie electorală, să arătăm că uite ce suntem în stare să facem. Întâi gândim și după aia facem”, a mai spus Paul Porr, președintele FDGR.

Declarația vine la scurt timp după ce Paul Porr a acuzat public conducerea CJ Sibiu de ”exemplu de democrație pseudoliberală” pentru că nu a putut să intervină în plenul ședinței ordinare a CJ Sibiu când s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai Studiul de Fezabilitate al noului spital.

Foto:Facebook.com/forumulsibiu

”Am dorit să iau cuvântul la punctul de pe ordinea de zi referitor la noul spital, dar mi s-a tăiat microfonul. Voiam să discut problema numărului de paturi pentru adulți”, a precizat Porr într-o scrisoare adesată pubic conducerii CJ Sibiu

Conform Studiului de Fezabilitate, valoarea totală estimată pentru noul spital al Sibiului ce ar urma să se construiască pe Calea Șurii Mici din Sibiu este de aproximativ 500 milioane euro.

Noua construcție este una de tip modular și este prevăzută pentru o capacitate de 895 paturi pentru adulți și copii.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.