Târgul Creatorilor Populari reunește la Sibiu peste 250 de meșteșugari din toate regiunile țării

Știri de Sibiu, 13.08.2020

Peste 250 de meșteșugari din toate regiunile țării participă în perioada 14 – 16 august la cea de-a XXXVII-a ediție a Târgului Creatorilor Populari din România. Anul acesta, ca element inedit al Târgului de Sf. Maria, vor fi prezenți în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, alături de meșteșugarii consacrați foști, actuali sau viitori „olimpici” participanți de-a lungul timpului la Olimpiada „Meșteșuguri artistice tradiționale”, însoțiți de instructorii lor, anunță Muzeul ASTRA.

”Târgul Creatorilor Populari sau Târgul de Sfântă Mărie, cum i se mai spune prin popor, reprezintă unul dintre evenimentele care definesc Muzeul ASTRA. Vizitatorii descoperă frumusețea meșteșugului de demult transpusă de acești meșteri, veniți aici din toată România să (ne) arate cum se țese la război, cum se pictează pe sticlă sau lemn, cum se fac oalele din lut sau instrumentele muzicale. Sunt doar câteva exemple. Din păcate, în această perioadă specială, de pandemie, acești creatori populari au suferit foarte mult, mai ales pe plan economic. Și din acest motiv, printr-un astfel de eveniment Muzeul ASTRA vine în sprijinul lor și, totodată, în sprijinul valorilor culturale pe care aceștia le promovează. Vizitatorii au ocazia să-i cunoască pe meșteri, să le asculte poveștile, dar mai ales să le studieze produsele, unele speciale și chiar unice.”, a declarat Alina Matei, muzeograf Muzeul ASTRA.

În cadrul Târgului, sâmbătă, 15 august, vor avea loc demostrații culinare, cu degustare, la Gospodăria din Șeica Mică și la Târgul de Țară. De asemenea, incepând cu ora 18,00 , panâ la ora 20,00, pe scena de la Târgul de Țară, va avea loc un spectacol folcloric susținut de Ansamblul „Gura Izvorului” – Vatra Moldoviței și de interpreții de muzică populară Adina Roșca, Cătălin Doinaș și Ionuț Robert Pumnea.

Duminică, la două dintre gospodăriile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului ( Gospodăria-atelier de olar din Marginea, județul Suceava și la Gospodăria-atelier de dogar, Straja, județul Suceava), între orele 10.00 – 13.00) artiștii Ansamblului „Gura Izvorului” din Vatra Moldoviței vor susține o serie de dansuri tradiționale.

Târgul Creatorilor Populari se va desfășura de vineri și sâmbătă între orele 10 – 19 și duminică între 10 – 16. La eveniment se impune purtarea măștii de protecție și a respectării regulilor de distanțare fizică.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.