Ruben Albes: Toate cele trei puncte vor fi foarte greu de obținut cu Chindia

Știri de Sibiu, 18.09.2020 meci chindia

Toate cele trei puncte puse în joc în meciul de vineri cu Chindia Târgoviște vor fi foarte greu de obținut, dar este o provocare mare pentru Sibiu, a spune Ruben Albes, antrenorul principal al A.F.C.Hermannstadt.

”Chindia Târgoviște este o echipă care și-a schimbat mentalitatea. În sezonul anterior, ei aveau dificultăți în a obține puncte. In acest sezon, ei au schimbat putin abordarea, stilul de joc. Cred că l-au îmbunătățit. Noi vom aborda acest meci în cea mai bună manieră posibilă. Dacă ne amintim, și ultima oară când i-am învins a fost foarte, foarte dificil. Asta nu trebuie să se vadă și acum. Pot spune, însă că toate cele trei puncte vor fi foarte greu de obținut, dar este o provocare mare. Pe teren intră jucători care trebuie să se alinieze în ritmul competiției, chiar dacă am făcut puține antrenamente. Va mai dura ceva vreme până când vom avea mai multă competiție în echipă și apoi să trecem la un nivel superior.”, a spus Albes, inainte de confruntare.

Pentru meciul cu Chindia, antrenorul Hermannstadt nu se va baza pe fundașul dreapta Claudiu Belu, accidentat în partida de la Cluj.

Gazdele vin după trei etape în care au strâns patru puncte, în timp ce Hermannstadt a obținut două puncte în primele două etape, cu Dinamo în deplasare și Academica Clinceni acasă, iar în etapa precedentă au pierdut în deplasare cu 0-1 în fața celor de la C.F.R.Cluj-Napoca, campioana en-titre a României.

Partida dintre Chindia Târgoviște și A.F.C.Hermannstadt, meci contând pentru etapa a IV-a din Casa Liga 1, se va disputa pe Stadionul ,,Ilie Oană” din Ploiești, vineri, începând cu ora 18, fără spectatori.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.