Covid: Masca nu mai este obligatorie în spații deschise în Slimnic, de sâmbătă

Știri de Sibiu, 18.09.2020

Purtarea măștii de protecție în spații deschise în localitatea Slimic, județul Sibiu, instituită din cauza ratei crescute a incidenței numărului de cazuri Covid, nu mai este obligatorie de sâmbătă, 19 septembrie, urmare a expirării perioadei stabilite pentru menținerea restricțiilor, potrivit unui comunicat al Prefecturii Sibiu.

”Astăzi, 18 septembrie a.c. orele 24:00 Hotărârea nr 41/2020 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu își încetează aplicabilitatea în localitatea Slimnic. Drept urmare purtarea măștii în toate spațiile deschise de pe raza localității Slimnic nu va mai fi obligatorie, începând de mâine, 19.09.2020, orele 00:00”, transmite Prefectura.

Autoritățile sanitare recomandă populației să respecte în continuare măsurile de prevenire și limitare a răspândirii SARS CoV-2 ”pentru protejarea sănătății și pentru a nu crește numărul de îmbolnăviri în comunitate și impunerea de noi restricții”.

Potrivit datelor furnizate de Prefectură, numărul cazurilor active Covid a scăzut, joi, la 5 cazuri.

Într-o astfel de situație, cel mai probabil școlile din localitate, care au fost incluse in scenariul rosu, pot să ceară schimbarea scenariului, astfel încât copiii să revină la cursuri.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.