Cum ajungi la cele mai noi piste de biciclete amenajate în pădurea Șopa, lângă Sibiu (VIDEO)

Știri de Sibiu, 30.09.2020

Amatorii de drumeții și plimbare cu bicicleta au deja la dispoziție 11 kilometri de piste amenajate special în pădurea Șopa din Șelimbăr, județul Sibiu. Pentru accesarea cu ușurință a zonei de recreere, Primăria Șelimbăr a pus la dispoziția localnicilor și turiștilor un ghid video prin care explică cum și pe unde se poate ajunge la locația dorită.

Pistele de biciclete trec prin pădurea Șopa pot fi accesate atât din Șelimbăr, cât și din Sibiu și Cisnădie. Filmul realizat de primărie dezvăluie traseul pe care bicicliștii îl pot accesa când pornesc din Șelimbăr, traversează DN1 prin pasajul subteran și continuă drumul spre mănăstire, după care se ajunge la pădure.

Din Sibiu, amatorii de plimbări cu bicicleta pot merge în continuarea Bulevardului Mihai Viteazu, peste pârâul Seviș și în continuare spre Șopa, iar din Cisnădie, din continuarea Cartierului Arhitecților, spre Șelimbăr.

Investiția, 160.000 lei, a fost făcută în cadrul proiectul Zonei de Promenadă Șopa, care prevede amenajarea aleilor, instalarea unor bănci, precum și zonele de picnic și pistele de biciclete.

”Acum am încheiat un prim pas, se poate intra cu bicicletele pe acest traseu În etapa a doua urmează amenajarea zonelor de picnic, la liziera pădurii. În viitor, vrem să dezvoltăm această zonă. Pe unul din lacuri vrem să amenajăm pontoane, să se poată închiria bărci, pe maluri să se poată face plajă, iar pe altul intenționăm să-l amenajăm pentru pescuit”, spune primarul Marius Grecu.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.