Barna: E momentul să dovedim din nou solidaritate; CJSU Sibiu să fie onest și cu un pas înaintea evoluției situației medicale

Știri de Sibiu, 31.10.2020

Dan Barna, copreședinte USR PLUS, a lansat sâmbătă seara un apel la solidaritate din partea sibienilor, în contextul creșterii numărului victimelor Covid și a numărului de noi infecții. Deputatul sibian îndeamnă la dialog deshis și la ascultarea experților și cere Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu să funcționeze ”onest” și ”cu un pas înaintea evoluției situației medicale”.

Barna crede că soluția, în acest moment greu de la Sibiu, ca în multe locuri din țară, este doar în colaborare și solidaritate.

Citește și: Spitalul Militar Sibiu a fost inclus în rețeaua Covid; Capacitatea Sibiului de preluare a pacienților, crescută la 371 de locuri

„Suntem într-un moment mult dincolo de orice calcul sau analiză de oportunitate electorală sau tras spuza pe vreo turtă. Toate resursele de strategie și decizie pe care le avem și în Sibiu și la nivel național trebuie să se implice și să discute deschis pentru a putea să fim permanent pregătiți cu pasul logistic și medical următor pentru a evita să ajungem în incapacitate de a acorda tratament. Trebuie să-i ascultăm pe medici și pe experți. În urma deciziilor luate la nivelul local și a dialogului pe care l-am avut în ultimele două zile și eu și alți parlamentari de Sibiu la nivelul conducerii Ministerului Apărării și la nivelul Comitetului Național pentru Situații de Urgență, din această seară Spitalul Militar din Sibiu primește pacienți COVID19. Cinci noi paturi cu dotare ATI sunt de acum disponibile alături de alte șase paturi pentru pacienți cu simptome medii. Era un lucru necesar și sunt foarte bucuros că prin efort comun se întâmplă.”, a declarat Dan Barna.

În acelați timp, copreședinte USR PLUS cere Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu ”să funcționeze, în perioada următoare, ca un dispecerat de criză care să fie prin decizii și cereri asumate onest și realist, mereu cu un pas înaintea evoluției situației medicale.”.

Potrivit comunicatului remis redacției, Barna și colegii din USR PLUS sunt deschiși ”să susțină acest efort cu toate resursele de care dispun”.

Barna a mai transmis că are ”asigurări certe că există disponibilitate la nivel național pentru echipamente suplimentare de suport ATI în cazul în care situația concretă o va cere, cum există și dinspre mediul de afaceri din Sibiu disponibilitate de sprijin pe solicitări foarte concrete”.

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost integrat sâmbătă în rețeaua județeană de tratare a pacienților Covid, cu o secție de 11 locuri, dintre care 5 sunt paturi de terapie intensivă. Urmare a transformării Spitalului Militar în unitate suport Covid, capacitatea de preluare a pacienților infectați cu SARS CoV-2 în județul Sibiu a crescută la 371 de locuri.

Bilanțul victimelor Covid a depășit sâmbătă 200 de persoane, după ce spitalele din Sibiu au raportat 13 decese într-o singură zi, la persoane cu vârste cuprinse între 25 și 93 de ani, și alte 253 de cazuri noi confirmate, transmite Prefectura Sibiu.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu are de mai bune de trei săptămani toate paturile ocupate de la terapie intensivă , cu zeci de pacienți nevoiți să aștepte și mai bine de 24 de ore sa fie consultați.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.