(P) USR PLUS: La Sibiu se impune testare rapidă la scară largă și periodic pentru categoriile de risc

Știri de Sibiu, 20.11.2020

Alianța USR PLUS consideră că se impune testarea periodică la scară largă cu teste antigen a cadrelor medicale din județul Sibiu și a angajaților din instituții sociale. Pentru evitarea extinderii infecțiilor, Alianța a cerut Prefecturii Sibiu și analizarea posibilității testării rapide în masă a populației active active și cu risc crescut de îmbolnăvire.

”În completarea măsurii de carantinare și pentru stoparea răspândirii virusului Sars-Cov2 în județul Sibiu, Alianța USR PLUS consideră că se impune testarea periodică la scară largă cu teste antigen a cadrelor medicale și non-medicale în toate spitalele din județ, a personalului din Serviciile de Ambulanță, centrele de îngrijiri paleative, azilele de bătrâni, centrele de plasament, a poliției locale și județene și în celelalte instituții care au contact cu publicul”, se spune în comunicatul USR PLUS.

În acest sens, Alianța a transmis vineri Prefecturii Sibiu și Comitetului Județean pentru Situații de Urgență o cerere prin care atrage atenția asupra necesității achiziționării de teste pe bază de antigen pentru a testa ”recurent persoanele din categoriile” de risc.

” Această măsură este necesară pentru a pregăti relaxarea măsurilor de carantinare din Municipiul Sibiu și celelalte localități, pentru protejarea persoanelor din linia întâi și pentru limitarea răspândirii Covid19 după carantină”, a transmis USR – PLUS.

În același timp, se cerut ”analizarea posibilității testării rapide în masă, cu teste antigen, a populației active și cu risc crescut de îmbolnăvire din județul Sibiu”.

Drept argument, USR PLUS susține că ”testele rapide îi detectează pe cei care au încărcătură virală mare și prezintă cel mai mare risc de răspândire a bolii”.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.