Pacienții de la Spitalul Județean, prinși într-un nou ”război al surzilor” între medici, conducerea militară și CJ Sibiu (UPDATE)

Știri de Sibiu, 03.12.2020

Pacienții de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, cea mai mare unitate medicală din județ unde sunt îngrjijiți bolnavii Covid, sunt prinși într-un nou război al surzilor apărut între medici, noua conducere militară și Consiliul Județean Sibiu, care are spitalul în subordine administrativă. În timp ce dr. Victoria Bîrluţiu, șefa Secției de Boli Infecțioase, a ieșit public și a cerut ajutorul comunității pentru aducerea unui container modular destinat cadrelor medicale, ca să evite reducerea numărului de paturi, în contextul reconfigurării circuitelor, lt. col. Constantin Vlase, managerul interimar al spitalului, evită să spună dacă este sau nu nevoie de o astfel de achiziție și amână lămuririle cerute de CJ Sibiu privind ”fundamentarea” unui astfel de dotări.

Citește și: CJ Sibiu nu știe despre nevoia containerului de la Județean pentru care dr. Bîrluțiu a cerut ajutor public

Dr. Victoria Bîrluţiu, care a lansat apelul public pe Facebook, spune că a făcut inclusiv cerere scrisă către conducerea Spitalului Județean Sibiu după ce a fost anunțată despre ”măsura necesară delimitării activității”, care ar duce la ”sacrificarea a 12 paturi pentru pacienti”.

“Activitatea secției de Boli Infecțioase, în condiții de pandemie, a necesitat suplimentarea numărului de paturi pentru a face față numărului de cazuri spitalizate, utilizând toate spațiile disponibile, pentru pacienți. Evaluarea circuitelor, respectiv separarea zonei roșii de cea verde, care a fost solicitată doar de actuala conducere, a scos în evidența că singura modalitate de efectuare este aceea de a renunța la paturile amenajate în subsol pentru coborârea personalului cu întreaga activitate în subsol sau trecerea întregii activități a personalului în exteriorul clădirii, într-un sistem modular. Am solicitat direcțiunii acest sprijin pentru modul, scriptic, după ce mi-a fost adusă la cunoștință măsura necesară delimitării activității”, a transmis dr. Bărluțiu, la solicitarea StirideSibiu.

Pe de altă partea, referitor la refacerea circuitelor din cadrul Secției de Boli Infecțioase, conducerea spitalului vorbește despre un proces ”complex” ale cărui concluzii sunt încă ”în lucru” și condiționate în timp de avizul DSP.

”Asigurarea circuitelor epidemiologice funcționale reprezintă o prioritate pentru conducerea SCJU Sibiu. Acest proces este unul complex care necesită implicarea specialiștilor instituției împreună cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Sibiu, în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare provizorie. Urmare a concluziilor care vor fi formulate de către echipa de lucru se vor demara procedurile legale de asigurare a spațiilor corespunzătoare”, a transmis lt. col. Constantin Vlase, intrebat fiind care este poziția spitalului în această privință.

Managerul interimar a evitat să răspundă la solicitarea StirideSibiu dacă achiziționarea unui container exterior ar putea soluționa problema de la Infecțioase, la fel și dacă a făcut demersuri către CJ Sibiu pentru o astfel de achiziție.

In astfel de condiții, administrația județeană sibiană este ținută în șah, neștiind nici acum care este situația reală de la Județean.

Consiliul Județean (CJ) Sibiu a transmis înca de miercuri că nu a fost informat despre nevoia unui container modular pentru Secției de Boli Infecțioase și că a cerut conducerii unității medicale ”o fundamentare a necesități”, fundamentare care până joi nu a fost trimisă oficial la CJ Sibiu, potrivit reprezentanților CJ.

Clădirea în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea Secţia Clinică Boli Infecţioase este una dintre cele mai vechi ale spitalului. Pavilionul a fost complet reabilitat şi modernizat în anul 2015.

Conducerea militară interimară a SCJU Sibiu, asigurată de lt. col. dr. Constantin Vlase, nu a oferit până la ora publicării articolului nicio precizare cu privire la situația de la Infecțioase, soluțiile agreate pentru reconfigurarea circuitelor.

Citește și: Dr. Bîrluţiu cere ajutor pentru Spitalul Județean Sibiu; E nevoie de un modul exterior, să nu sacrificăm 12 paturi de la Infecțioase

UPDATE: În tot acest timp în care autoritățile evită să clarifice situația, dr. Bîrluțiu a revenit cu un nou mesaj pe Facebook, joi, în care a anunțat deschiderea de conturi pentru donații în conturi deschise pe numele său.

”Mesajele voastre, de incurajare si sprijin, m-au determinat sa deschid aceste conturi pentru mentinerea capacitatii integrale de a functionare a sectiei Infectioase Sibiu. Sunt deschise pe numele Victoria BIRLUTIU la Banca Transilvania IBAN in LEI RO05BTRLRONCRT0V34526203 respectiv in EUR RO17BTRLEURCRT0V34526202 sau in USD RO57BTRLUSDCRT0V34526202. Va multumesc pentru marea omenie de care dati dovada.🌺”, a transmis Bîrluțiu pe Facebook.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.