GONG: Spectacolul „Hermann visează”, cadoul lui Moș Nicolae pentru copiii din Sibiu

Știri de Sibiu, 03.12.2020

De Moș Nicolae, actorii Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu oferă copiilor, în premieră, un spectacol online și două ateliere. Spectcaolul „Hermann visează”, în regia Elizei Păuna, va fi prezentat gratuit, pe pagina de Facebook a teatrului, sâmbătă, 5 decembrie și duminică, 6 decembrie, de la orele 19:00.

„Pregătit în timpul stării de urgență de la începutul anului și anulat de două ori în urma restricțiilor sanitare, am decis în cele din urmă să prezentăm spectacolul în format digital ca un cadou de Moș Nicolae, pentru toți copiii. Spectacolul acesta se constituie ca o declarație urbană de dragoste adusă Sibiului, marcând cu gingășie farmecul orașului prin casele cu ochi, Piața Mare, Brukenthal sau desenele lui Dan Perjovschi. Sărbătorind patrimoniul cultural local, producția imaginată de tânăra visătoare Eliza Păuna reușește să încânte publicul de orice vârste prin puterea creatoare a dialogului dintre generații.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

„O tablă de școală unde lecțiile lasă loc altor lecții, unde ideile se amestecă mereu cu alte idei… nimic nu se șterge, nimic nu e definitiv. Avem atâtea de învățat.”, a declarat Dan Perjovschi amuzat de construcția unui mini zid pentru acest spectacol de la Sibiu.

Hermann este un băiețel ca oricare altul. Are numai 8 ani și are toate grijile pe care le poate avea un copil la vârsta lui: școala e prea grea, timpul nu-i mai ajunge pentru joacă și este dojenit permanent de părinți și profesori fiindcă toți vor să-l schimbe, dar el vrea să rămână același copil visător și jucăuș. Imaginația este una dintre super-calitățile lui Hermann, astfel, un drum banal spre școală, devine o aventură în care Hermann este eroul care îi salvează pe părinți, profesori și chiar întregul oraș.

„Am ales povestea lui Hermann din nevoia mea personală de a sta de vorbă cu copilul din mine, copilul aflat într-un morman de griji și pe care îmi doresc să-l ascult cu atenție și să-l contrazic cu blândețe. Textul lui Daniel Chirilă are dinamica și inteligența necesară pentru a le vorbi copiilor despre temerile lor față de responsabilități, despre schimbare, despre valoarea timpului, despre necesitatea dialogului cu părinții și cu profesorii într-un mod tandru și cu mult umor. Astfel, povestea lui Hermann devine povestea fiecăruia dintre noi, deoarece spectacolul oferă șansa întâlnirii copilului cu adultul.”, a declarat Eliza Păuna în timpul repetițiilor.

Pasional și jucăuș, Charlie Fălămaș articulează această călătorie prin muzica sa, alături de actorii Raluca Răduca, Adrian Prohaska și Lucia Barbu, ce redau bucuria teatrului de animație printr-un joc exaltant și tehnic.

Producția de la Sibiu se bucură de contribuția scenografului Romulus Boicu, ce susține imaginarul poveștii într-o construcție versatilă, cu precizia unei științe a visului. Spectacolul are o durată de aproximativ 55 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 5 ani.

Tot în acest sfârșit de săptămână, cei mici sunt invitați și la două noi ateliere de creație, în premieră:

sâmbătă, 5 decembrie, ora 11:00
Atelierul de creat povești – Brăduțul din crenguțe
cu Diana Ribana
activitate online dedicată copiilor cu vârsta peste 6 ani

duminică, 6 decembrie, ora 11:00
Atelierul de Meșterilit – Alaiul lui Moș Crăciun
cu Aurelia Călinescu
activitate online dedicată copiilor cu vârsta peste 6 ani

Atelierele vor fi distribuite gratuit, în regim de live-streaming, pe pagina de Facebook a Teatrului Gong și vor fi disponibile mai apoi în biblioteca digitală a teatrulgong.ro.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.