Turcan: Am cerut reluarea verificărilor anchetelor sociale la primării; 80% din beneficiarii de la Sibiu nu mai trăiesc în țară

Știri de Sibiu, 16.01.2021

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a cerut inspectorilor Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJEPIS) Sibiu să reia controalele anchetelor sociale realizate de primăriilor, în contextul în care acestea nu au mai fost verificate în ultimii doi ani de zile. Turcan a mai adăugat că se face deja evaluare în privința beneficiarilor de ajutoare sociale, dat fiind faptul că la Sibiu 80% dintre aceștia nici măcar nu mai trăiesc în țară, potrivit comunicatului publicat sâmbătă pe Facebook.

”Am cerut colegilor din Agenție, celor din Inspecția Socială, reluarea verificărilor anchetelor sociale ale primăriilor. Sunt doi ani de zile de când astfel de controale nu au mai avut loc. Am un deosebit respect pentru munca funcționarilor din asistență socială a primăriilor, știu că uneori lipsa personalului le îngreunează situația, însă cred că Inspecția Socială trebuie să se asigure că datele sunt cele corecte. De altfel, la nivel de guvernare, i-am asigurat pe români că cei care pur și simplu nu vor să muncească nu o să mai fie duși în spate de oamenii harnici”, a declarat Turcan în urma întrevederii la Prefectura Sibiu cu conducerile instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

În opinia ministrului Muncii, statul se confruntăm cu ”o situație stranie” care este în curs de evaluare, având în vedere modul în care primesc bani unii beneficiari de ajutoare sociale. La fel ca în toată țara, la Sibiu un procent de 80 din beneficiarii plăților nici măcar nu mai locuiesc în țară.

”La nivel național – deci și la Sibiu – ne confruntăm cu o situație stranie la evaluarea căreia încă lucrăm: aceea a beneficiarilor (în general beneficiari-moștenitori) care nu mai trăiesc în România. La Sibiu, pe una dintre prevederile legale, 80% dintre posibilii beneficiari se află în afara granițelor țării. Aceștia nu au domiciliul în România și, uneori, nici cetățenie. Sper că o analiză corectă bazată pe datoria morală a statului și raportată la efortul bugetar să ne ajute ca la nivel guvernamental să conturăm o decizie cât mai curând”, a mai adăugat Turcan.

Ministrul s-a întâlnit sâmbătă, la Prefectura Sibiu, cu directorii instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, și a adăugat că va purta dialoguri similare peste tot în țară.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.