DSVSA: Peste 8 tone de carne de porc provenită din Avrig, confiscate din abatoarele și magazinele din Sibiu

Știri de Sibiu, 26.01.2021

Inspectorii sanitar – veterinari au pus sechestru pe aproximativ 8 tone de carne de porc provenită de la animale crescute în ferma din Avrig, județul Sibiu, unde săptămâna trecută a fost confirmat cel mai mare focar de pestă porcină africană. Toată marfa ajunsă în unitățile de procesare a fost retrasă de pe piață cu scopul neutralizării, potrivit conducerii DSVSA Sibiu.

Citește și: Alertă DSVSA: Focar de pestă porcină la cea mai mare fermă din Sibiu; Peste 28 de mii de porci vor fi uciși

”A fost o acțiune amplă de identificare și colectare a carcaselor provenite de la ferma în cauză. S-a pus sechestru pe o cantitate de peste 8 tone de carne găsită în 2 abatoare unde au fost sacrificate animalele și în alte 23 de unități de procesare la care au distribuit- magazine sau carmangerii”, a declarat pentru StirideSibiu Șerban Țichindelean, directorul DSVSA Sibiu.

Potrivit acestuia, carnea retrasă de pe piață a fost încărcată în mașini speciale și transportată luni la groapa amenajată în apropiere de localitatea Avrig, unde urmează să fie duse animalele care au murit sau cele care vor fi ucise.

Potrivit estimărilor autorităților sibiene, peste 28 de mii de animale urmează să fie incinerate după ce a fost identificat un focar de pestă porcină, urmare a analizelor de laborator, la o fermă deținută în județul Sibiu de firma daneză Premium Porc.

Boala a fost confirmată o fermă deținută în județul Sibiu de firma daneză Premium Porc, situată la ieșire din orașul Avrig spre Brașov. Reprezentanții DSVSA Sibiu, spun că este cel mai mare focar de pestă porcină înregistrat până acum în județul Sibiu.

Având în vedere dimensiunile dezastrului provocat la ferma din Avrig, prin ordinul al prefectului de Sibiu, s-a constituit o comisie de evaluare, urmând ca zecile de mii de animale să fie ucise și depozitate într-o groapă amenajată de firmă.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.