Violatorul elevei din Mediaș a fost arestat

Știri de Sibiu, 30.01.2015

Bărbatul care a violat o elevă din Mediaș în vârstă de 16 ani a fost arestat pentru 30 de zile, urmând să fie cercetat pentru  viol şi proxenetism.

Instanţa a admis cererea polițiștilor de la Investigații Criminale Mediaș și ”a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol. Cercetările în acest dosar sunt continuate în vederea documentării şi probării activităţii de proxenetism”, informează IPJ Sibiu.

Citește și: Bărbat din Mediaș reținut pentru viol și proxenetism. Victima, o elevă!

Medieșanul, în vârstă de 36 de ani, are antecedente penale și este cunoscut în zonă, el făcând parte din lumea interlopă.

Potrivit anchetatorilor, minora a fost violată în noaptea de 27 ianuarie, în casa agresorului, după ce a fost bătută și amenințată, în prezența altor persoane.

În timpul anchetei, polițiștii au descoperit că cel puțin trei tinere din oraș primeau același tip de tratament din partea bărbatului, ele  fiind obligate să se prostitueze sub amenințare. Din acest motiv, el este cercetat și pentru proxenetism.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Un Răspuns

  1. nicu says:

    Simplu: OMORAT!!!!