TEDD: ”Am reușit să ies din oceanul mediocrității și să-mi fac ordine în viață”

Știri de Sibiu, 30.01.2015

Mircea-Teodor Lazăr – zis Tedd -s-a născut în 1996 la Hârșova, județul Constanța, iar acum este student în anul I la Facultatea de Teatrologie-Management Cultural la Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. Îi place să cunoască locuri, culturi și tradiții noi dar și consideră că voluntariatul este un tedd- impactstil de viață. Despre IMPACT a auzit prima dată în urmă cu patru ani – în liceul său tocmai se înființase un Club, ”lipsit de promovare, dar cu multe proiecte și voluntari”. ”Mai multe am aflat în clasa a X-a, când am intrat în Consiliul Școlar al Elevilor, ca președinte”, spune Teddy. A decis să se implice iar la terminarea liceului să nu renunțe. A urmat un curs de formare la Fundația Noi Orizonturi, de care aparține programul IMPACT, iar în toamna lui 2014 a susținut, la Cluj, primul său workshop în calitate de trainer recrut. ”Cred cu tărie că pot învăța mult mai multe prin educația nonformală și sunt sigur că Fundația Noi Orizonturi reprezintă o rampă de lansare către un viitor mai frumos. Sunt determinat să ofer tot ceea ce am învățat eu până acum și celorlalți și să aplic în munca mea toate competențele pe care mi le-am dezvoltat de-a lungul anilor în cadrul clubului IMPACT și nu numai”, mărturisește el.

Elena Nicolae: De ce ai decis să te înscrii în IMPACT?
Mircea-Teodor Lazăr:Odată înscris în Consiliul Elevilor am intrat în lumea voluntariatului și mi s-au deschis noi orizonturi. Deși nu am avut niciun contact cu această lume până la momentul respectiv, am zis că este cazul să îmi exploatez potențialul și să mă implic în cât mai multe proiecte și să profit de cât mai multe oportunități. Programul IMPACT mi-a fost prezentat în amănunt de către un profesor coordonator în club. Am înțeles că IMPACT este o portiță către schimbare și am decis să fac și eu parte din generația „schimbă-lume”.

Ce proiecte ai făcut împreună cu colegii tăi la IMPACT?
Încă din primele luni ca voluntar am participat la proiecte foarte importante pentru comunitatea noastră, aparent lipsită de oportunități. Țin minte că primul proiect pe care l-am implementat împreună (după ce mi-am fixat informațiile de bază și competențele esențiale ce se transmit în IMPACT) a fost „Hârșovenii au Talent”, platformă prin care am ajutat, prin cele 3 ediții susținute în 3 ani consecutiv, aproximativ 40 de persoane din oraș să își valorifice talentul în fața unui public și să fie răsplătiți pe măsură. În urma acestui proiect am înțeles cât de minunat este acest program și am creat premizele implementării unui proiect gigant la Hârșova. În primul an în IMPACT am venit cu propunerea implementării unui proiect European în liceul nostru, prin intermediul căruia să ajutăm elevii să descopere culturi noi și să se dezvolte pe plan personal. Astfel, după un an de zile în care am căutat parteneri și am scris proiectul cu finanțare Europeană, liceul nostru s-a înfrățit cu alte 4 licee din Franța, Portugalia, Italia și Turcia, ajutând peste 30 de elevi și 8 profesori să descopere tradiții de nuntă, tradiții medievale, gastronomie, meserii pierdute, tradiții de iarnă și relațiile inter-etnice din fiecare țară. Alte proiecte la care am participat au fost: Clubul Adolescentului Mileniului 3, prin care am oferit o alternativă elevilor de a-și petrece timpul liber; Implică-te pentru TINEri; Biblioteca Vie și multe altele.

Cum crezi că te-a ajutat experiența trăită ca voluntar?
În momentul de față, voluntariatul reprezintă un stil de viață pentru mine și pot afirma cu mândrie faptul că sunt un „schimbă lume”. Prin voluntariat am descoperit suflete frumoase și am adăugat ținte noi pe harta sufletului. Am învățat lucruri esențiale în viață ce nu le puteam învăța din băncile școlii și mi-am creat noi drumuri în viață. Pot spune chiar că nu mă aflam astăzi unde sunt, dacă nu făceam parte din familia Noi Orizonturi. Prin voluntariat am reușit să ies din oceanul mediocrității și să-mi fac ordine în viață.

10952160_10152510321811455_1368254821_nColegii tăi de la facultate știu că faci voluntariat pentru FNO? Ce părere au despre asta?
Colegii mei au aflat ulterior cursului susținut la Cluj despre activitatea mea în cadrul FNO și s-au arătat foarte interesați după ce le-am povestit de activitățile și proiectele desfășurate. La vestea că se va deschide un club IMPACT și în Sibiu și-au exprimat dorința de a participa la măcar una din întâlniri pentru a vedea despre ce este vorba.

Dar părinții tăi, cum au primit vestea că vrei în continuare să te ocupi de IMPACT?
Părinții mei m-au susținut întotdeauna în ceea ce privește activitatea mea extrașcolară pentru că sunt de acord cu faptul că sistemul educațional din România nu oferă o educație completă în ceea ce privește viitorul nostru ca și cetățeni. Mama este persoana ce m-a încurajat să mă implic în cât mai multe proiecte și m-a ajutat să îmi construiesc un drum în aria voluntariatului.

Cum crezi că privesc elevii un asemenea proiect?
Odată cu promovarea intensă a tot ceea ce înseamnă FNO și IMPACT, consider că mulți elevi ar avea interesul de a se implica în acest proiect. Sunt de părerea că generația tânără are un potențial enorm ce trebuie exploatat iar IMPACT este exact aparatul ce ajută la eliberarea acestuia. În experiența mea de voluntar și trainer am avut parte numai de feedback-uri pozitive din partea persoanelor ce nu au avut contact cu această lume până în momentul respectiv și sunt sigur că mult mai mulți elevi s-ar implica în implementarea schimbării dacă ar avea posibilitatea și informațiile necesare.

Dar profesorii?
Referitor la părerea profesorilor în legătură cu proiectul IMPACT, sunt de părere că există două categorii: cei sceptici, ce consacrează educația formală și sunt de părere că orice altceva este o pierdere de timp și cei deschiși, profesori ce doresc să aducă un surplus educației formale, persoane ce se implică în program sau cel puțin susțin inițiativele noastre.Mi-am format această părere din propria experiență din timpul liceului și nu pot afirma că este o situație general-valabilă.

Cât de mare este de fapt impactul proiectului IMPACT în sistemul românesc de învățământ?
Impactul acestui program este inimaginabil de benefic pentru beneficiarii acestuia, după părerea mea. Eu, personal, sunt un produs al acestui program și sunt foarte mândru că am putut profita de toate oportunitățile pe care mi le-a oferit. IMPACT este o anexă ajutătoare a sistemului educațional din România, un program ce modelează produsele identice ale sistemului în conformitate cu particularitățile fiecărui individ. IMPACT, este un program ce scoate în lume viitorii lideri ai sistemului, oameni ale căror povești vor fi cunoscute și auzite la nivel înalt.10962247_10152510322826455_1942116589_n

Dacă ar fi după tine, care ar cele mai importante 3 schimbări pe care le-ai face în sistemul românesc de învățământ?
În primul rând aș schimba viziunea sistemului asupra ceea ce înseamnă a forma un elev. În momentul actual, modul de formare, de educare a copiilor reprezintă un algoritm ce urmărește creearea unor produse identice, pline de informații teoretice dar incapabile de a supraviețui. Astfel, aș propune respectarea individualității fiecărui elev și șansa acestora de a-și alege propriile domenii de studiu după bunul plac.
În al doilea rând, consider că se pune prea mult accent pe noțiunile teoretice ceea ce împiedică un copil să vadă și adevărata față a realității odată ce a terminat școala. Consider că ar trebui introduse ore de practică în funcție de interesele specifice ale elevului încă de la clasele primare, astfel încât acesta să își creeze o idee asupra viitoarei cariere. De asemenea, sunt de părere că școlile profesionale ar trebui puțin promovate pentru că în momentul de față, deși au mare potențial, sunt privite ca instituții educaționale pentru elevi mediocri sau fără posibilități.
În ultimul rând, cred cu tărie în faptul că profesorii ar trebui să vină cu o viziune nouă asupra învățământului din România. În momentul de față încă domină viziunea comunistă ce impune respectul necondiționat al elevului față de profesor, de unde derivă și eternul conflict profesor-elev. Schimbarea pleacă de la profesori, întrucât sunt mult mai înțelepți decât copiii pe care îi formează. În acest sens, consider căîn aria învățământului pedagogic ar trebui să se schimbe puțin lucrurile astfel încât să se inducă ideea de egalitate și respect reciproc între profesor și elev, cu toate că pentru acest lucru va trebui să așteptăm o nouă generație de dascăli.
de Elena Nicolae

Mișcare deIMPACT

Înfiinţată în anul 2000 FundaţiA Noi Orizonturi are misiunea de a promova modele de educaţie prin experienţă de calitate, dezvoltând abilităţi de viaţă în rândul tinerilor, ca o strategie de dezvoltare durabilă a societaţii. FNO a creat două programe de educaţie nonformală prin experienţă pentru tineri: Programul VIAŢA (un program de educaţie prin aventură, constând în tabere anuale Pentru copii în staţiunea Straja) şi Programul IMPACT -Cluburi de Iniţiativă Comunitară pentru Tineri.
Zeci de proiecte în folosul comunității sunt derulate înfiecare an de copiii și tinerii care fac parte din cluburile IMPACT, conduse de profesori sau studenți care transformă voluntariatul în ceva “cool”.
Membriicluburilor IMPACT pregătesc spectacole, carnavaluri, piese de teatru, confecționează și vând obiecte decorative și prăjituri, strâng jucării, dulciuri, cărți pentru a le pregăti apoi în pachete de Crăciun pentru copiii fără părinți, bolnavi saubătrâni singuri.
În vara anului trecut, mișcarea IMPACT reunea peste 100 de cluburi în 13 județe: Iași, Neamț, Galați, Călărași, Constanța, Vrancea, Brașov, Cluj, Bihor, Mehedinți, Dolj, Hunedoara, Timiș – și peste 100 de cluburi internaționale, în SUA, Republica Moldova, Republica Dominicană, Armenia, Honduras, Haiti, Nicaragua, Mexic, IMPACT fiind primul model educațional dezvoltat în România și preluat pe plan global.
Din toamnă, s-au mai deschis la nivel național 35 de Cluburi IMPACT  în tot atâteașcoli din județele Alba, Argeș, Brașov, Caraș-Severin,Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.