Miss Bikini revine la Arena Platoş. Liber la înscrieri!

Știri de Sibiu, 27.02.2014

Luna martie readuce la Sibiu show în bikini pe pârtiile de la Arena Platoş. Cele mai frumoase şi îndrăzneţe doamne,  experte  schi și snowboard sunt aşteptate la a doua ediţie a Miss Bikini,  sâmbătă, 8 Martie.

Concursul va fi compus din mai multe probe care vor face deliciul publicului. Proba de slalom va avea loc pe pârtia D, cea mai accesibilă pârtie a complexului de schi iar concurentele vor trebui să coboare pârtia pe schiuri sau pe placă îmbrăcate în orice tip de costum de baie sau în lenjerie. Concursul va fi cronometrat, fiecare concurentă urmând să obțină un punctaj în funcție de rapiditatea cu care va termina proba.

Cursa de slalom va fi urmată de mai multe probe, de această dată fără schiuri în picioare. Câștigătoarea concursului va fi cea care adună cele mai multe puncte în toate probele concursului. Pe lângă premiul de 1000 de lei oferit și anul trecut concurentei câștigătoare, cea care va câștiga ediția din acest an primește și o excursie la surf în Tenerife, oferită de SupAcademy Tenerife.

În ciuda temperaturilor ridicate din ultima perioadă, administratorii pârtiei de la Platoş au reuşit să menţină zona acoperită cu zăpadă artificială.

Înscrierea la concurs este gratuită iar doritoarele se pot înscrie în avans pe email, la adresa cristina.badiu@arenaplatos.ro sau în ziua concursului, începând cu ora 10, în apreschi. Concursul va începe la ora 12.

Anul trecut, 21 de concurente au trecut prin mai multe probe în fața juriului, ghidate de prezentatorul evenimentului, vedeta TV Dani Oțil.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.