Mesajul campaniei “Respectăm Viaţa” dus pe drumurile Europei (VIDEO)

Știri de Sibiu, 18.10.2015; 492 vizualizări

Campania de responsabilitate socială “Respectăm Viata”, iniţiată de compania sibiană Atlassib pentru susţinerea Fundaţiei Pentru SMURD, a fost lansată oficial duminică, la Sibiu, în prezenţa fondatorului SMURD în România, dr. Raed Arafat. Timp de un an, compania de transport va dona SMURD cate un leu din valoarea fiecărui bilet de călătorie vândut, donația  fiind garantată la 100.000 euro.

“Inaugurăm astăzi oficial un parteneriat pe care îl vrem de foarte lungă durată, prin care societatea Atlassib se alătură Fundaţiei pentru SMURD şi, implicit, SMURD-ului. (…) Am decis să ne implicăm într-un proiect amplu, de responsabilitate socială, pe care l-am vrut  apropiat de specificul activităţii noastre, apropiat de comunitate, de ceea ce face Atlassib de 22 de ani în viaţa românilor din ţară şi Europa”, a declarat Daniel Micu, director general al companiei.

Campania se va derula pe durata unui an, timp în care sloganul “Respectăm Viata. Condu prudent! Cei dragi te aşteaptă acasă!”  va fi purtat de aproximativ 50 de autocare și vehicule ale companiei de transport pe drumurile naționale și europene.

” Mesajele care sunt pe autocarele și autospecialele Atlassib transmit automat un mesaj vizual, care vine din partea SMURD-ului și a firmei către toți cei care participă în trafic. Mesajul este să conducă prudent și să se întoarcă acasă cu bine. Asta cred că va avea un impact mai serios inclusiv asupra șoferilor care conduc autocarele. Când știi că ai pe autocarul tău un mesaj de acest gen, atunci și ție îți vine să conduci mult mai atent. Mesajul, automat, își dă o anumită responsabilitate”, a declarat preşedintelui Fundatiei Pentru SMURD, dr. Raed Arafat.

Sumele obținute în urma campaniei vor fi direcționate către pregătirea și specializarea personalului SMURD, achizitii de echipamente, in functie de necesarul Fundatiei.

Potrivit lui Arafat, campania Respecta viata este la nivelul celor mai importante campanii lansate pana acum în cadrul programului pentru SMURD.

Reprezentantii companiei estimează ca anul viitor numărul pasagerilor care călătoresc cu Atlassib să fie apropiat de cel din 2014, de aproximativ 500.000 de pasageri.

Compania de transport deserveşte 37 de linii internaţionale în 14 ţari din UE, din Grecia până în Scandinavia, până  în Portugalia si Scoţia, cea mai nouă destinaţie introdusă.

Fundaţia pentru SMURD este o organizatie non-guvernamentală, infiinţată in anul 2006, ca persoană juridică privată, non-profit, ce susţine, prin toate proiectele dezvoltate, activitatea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare şi dezvoltarea asistenţei medicale de urgenţă.




Răspunde și tu!

Un Răspuns

  1. […] îl acordăm echipei de baschet este și acest proiect de amploare foarte mare (n.e. Campania ”Respecta Viata”). Implicarea într-o asemenea campanie de responsabilitatea socială poate să genereze niște […]