Sport extrem: Turist austriac accidentat mortal în Munţii Făgăraşului

Știri de Sibiu, 28.02.2016

Un cetătean austriac, în vârstă de 46 ani, a murit duminica în zona Lacului Avrig, în timp ce facea o tură de heli ski. Turistul a suferit rani grave când s-a lovit de stânci şi a decedat în timp ce era transportat cu elicopterul spre Sibiu.

Surse de încredere au declarat pentru stiridesibiu.ro că cetăţeanul austriac facea sport extrem în Munţii Făgăraşului, unde echipa din care făcea parte era transportată cu un elicopter din care se efectuau salturile.

Imediat după accident,  turistul a fost preluat de elicopter, insă acesta a decedat în drum spre Aeroportul Sibiu, rănile suferite fiind incompatibile cu viata.

O echipa formată din reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu şi ai Biroului Judetean al Politiei  Transporturi Sibiu au preluat cazul, la scurt timp după aterizarea elicopterului pe Aeroportul Internaţional Sibiu.

“Am fost sesizati pe 112 de Poliţia de Frontiera, la fel şi echipele de criminalişti şi cele de la Medicină legală. S-a constatat decesul şi se fac cercetări pentru ucidere din culpă”, a declarat pentru stiridesibiu.ro şeful PT, comisar Mircea Mate.

În cursul zilei, restul turistilor aflaţi la ski şi care au fost martori la accident, urmează să fie audiaţi de procurorii sibieni.

Heli ski-ul este practicat de pasionatii de ski care nu mai aleg partiile clasice, ci zonele montane înalte, unde plonjează dintr-un elicopter pe munte.

Prima tragedie din Munţii Făgăraşului la heli schi

Sportul a devenit cunoscut în Munţii Făgăraşului de mai bine de şapte ani, potrivit salvamontiştilor. Este pentru prima dată, însă, când are loc o tragedie.

“Se practica de apromximativ 7 ani în Muntii Făgăraşului. Sunt grupuri de turişti care sunt transportate în zona de creasta, de unde se lanseaza, întotdeauna însoţiţi de un ghid. Este primul accident mortal petrecut în timpul unei ture de heli ski în judeţul Sibiu”, a declarat Adrian David, şeful Şeful Serviciului Salvamont Sibiu.

Sportivii care ajung în Făgăraş sunt, în general, străini, costurile pentru un astfel de sport fiind extrem de costisitoare.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.