Poziţia prefectului Sitterli în cazul condamnării lui Ioan Cindrea

Știri de Sibiu, 29.02.2016

Prefectul de Sibiu Ovidiu Sitterli susţine, prin intermediul Biroului de Presă al instituţiei pe care o conduce, că va respecta legea în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Sibiu, Ioan Cindrea, condamnat definitiv de ICCJ la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

Urmare a demersului făcut de stiridesibiu.ro, prin care s-a solicitat poziţia prefectului Ovidiu Sitterli în privinţa legalităţii mandatului presedintelui CJ Sibiu, Biroul de Presă al Prefecturii a transmis, luni, un răspuns, după aproximativ o săptămână, timp în care au fost consultaţi juristii instituţiei pentru lămuriri.

“Prefectul Judeţului Sibiu va respecta prevederile art. 108 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, în coroborare cu prevederile art. 15 alin. (2) lit. e) şi art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează Biroul de Presă al Prefecturii Sibiu.

In astfel de condiţii, întrebarea referitoare la “Ce masuri va lua Prefectura Sibiu in acest sens?” a rămas în continuare fără răspuns.

Prefectul Ovidiu Sitterli a fost supus în ultimele zile unei adevărate presiuni din partea liberalilor pentru a-l demite pe preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea.

Citeste şi: TURCAN cere capul prefectului Sitterli, dacă nu îl dă jos pe Cindrea de la CJ Sibiu!

În timp ce prefectul Sitterli a preferat să tacă şi să evite orice răspuns oficial în acest sens, Ioan Cindrea le-a replicat liberalilor, care i-au cerut inclusiv demisia, că o astfel de decizie nu se impune întrucât instanţa nu a dispus în cazul sau interzicerea de drepturi civile.

Citeste si: CINDREA: Nu se impune încetarea mandatului de președinte al CJ Sibiu

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.