Horațiu Rusu, noul președinte al Senatului ULBS

Știri de Sibiu, 29.02.2016

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu are, de luni, un nou lider al Senatului universitar. Horațiu Rusu, directorul Departamentului de jurnalism, relații publice, sociologie și psihologie din cadrul Facultății de Științe Socio-Umane este noul președinte al Senatului, cu un avans de opt voturi faţă se contracandidatul său Daniel Volovici.

Preşedintele Senatului ULBS a fost ales luni, 29 februarie,  în sedinţa de Senat fiind prezenți 73 din cei 84 de membri. Urmare a votului, conf. univ. dr. Horațiu Rusu a avut 39 de sustinători, în timp ce contracandidatul său, prof. univ. dr. inginer Daniel Volovici, de la Facultatea de Inginerie a obținut 31 de voturi.

”Este o mândrie și o onoare pentru mine să fiu reprezentantul celui mai înalt for decizional al Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu. Împreună cu colegii din Senat, cu dl. prof. univ. dr. ing rector Ioan Bondrea și întreg mediul academic al ULBS vom căuta cele mai bune soluții pentru a continua procesul de transformare a universității într-o instituție implicată activ în dezvoltarea comunității, o instituție de interes regional și, în acelasi timp, să continuăm pe drumul internaționalizării ULBS”, a declarat conf. univ. dr. Horațiu Rusu.

Horațiu Rusu îi succede lui Constantin Oprean şi  va conduce destinele ULBS alături de Ioan Bondrea, recent reales in functia de rector al universităţii sibiene.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.