PMP Sibiu ţinteşte două mandate în Parlament, după fuziunea cu UNPR (VIDEO)

Știri de Sibiu, 16.08.2016

Liderii Partidului Mișcarea Populară (PMP) Sibiu speră într-un scor electoral de aproximativ 15% la alegerile parlamentare din toamnă, o tinţă ce poate fi atinsă, potrivit Dianei Popa, preşedinta filialei sibiene, urmare a fuziunii dintre PMP şi UNPR.

“Ne propunem să atingem un procent de 15% din voturi. Este un procent optimist, dar posibil de realizat”, a declarat marţi, în conferinţă de presă Diana Popa , presedinta PMP Sibiu.

Potrivit acesteia, lista cu viitorii candidaţii pentru parlamentare va fi definitivată în luna septembrie, în urma unei evaluări a celor interesaţi.

Un prim efect benefic al fuzunii dintre PMP şi UNPR este dat de faptul că formaţiunea va putea avea reprezentanţi în toate secţiile de votare, a mai precizat Popa.

PMP Sibiu a anunţat marti că în perioada următoare se va trece la  validarea preşedinţiilor organizaţiilor locale, noile structuri de conducere urmând să se facă “în funcţie de numărul de voturi obţinute”.

Diana Popa a declarat în conferinţă de presă că se va afla pe listele parlamentare din toamnă, întrebată fiind. Pe de altă parte, Florin Staicu, noul vicepreşedinte PMP, a precizat că va lua o decizie în acest sens în urma procesului de evaluare a organizaţiilor.

În urma fuziunii dintre PNM Şi UNPR, partidul condus de Traian Băsescu deţine în judeţul Sibiu 40 de mandate de consilieri locali, dintre care trei au reusit să ocupe posturi de viceprimari. Organizaţia Judeţeană a PNP Sibiu este condusă de Diana Popa (PMP), alături de Virgil Orlandea (fost preşedinte UNPR Sibiu )- prim-vicepreşedinte şi Florin Staicu-vicepreşedinte.

PMP Sibiu are 3000 de membri, cu structuri în aproximativ 80 la suta din localitaţi.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.