Iohannis: PNL a ajuns într-o situație complicată

Știri de Sibiu, 29.09.2016

Președintele Klaus Iohannis a declarat că Partidul Național Liberal se află într-o situație complicată după demisia lui Vasile Blaga din funcția de copreședinte și coordonator al campaniei electorale a PNL pentru alegerile parlamentare, șeful statului subliniind că liberalii trebuie să găsească o soluție rapidă în acest caz.

“Situația lui Vasile Blaga este o surpriză foarte neplăcută. Trebuie să fim foarte realiști. Prin această evoluție PNL a ajuns într-o situație complicată. Pe de altă parte, trebuie și cred că este demn de remarcat că Vasile Blaga în aceeași zi în care a fost inculpat s-a retras din conducerea partidului — o atitudine pe care o găsesc corectă politic, dar din păcate încă nu în toate partidele românești, asta este realitatea”, a afirmat Iohannis.

El a subliniat că liberalii trebuie să găsească o soluție rapidă la această situație.

“PNL va trebui să găsească o soluție rapidă și bună pentru a avea o persoană care conduce campania electorală. Este o campanie complicată cea pentru parlamentare. (…) Răspunsurile la toate întrebările trebuie să le găsească PNL și sunt convins că se vor găsi într-un for de conducere foarte repede și vor căuta soluții”, a spus Iohannis.

El a arătat că este decizia liberalilor dacă vor merge pe soluția de președinte unic sau pe cea de copreședinți, informeaza agerpres.ro.

Iohannis a menționat că nu a vorbit cu Vasile Blaga după demisia acestuia din funcția de copreședinte PNL, ci înainte ca acesta să meargă la DNA Ploiești. “Am vorbit la telefon înainte să meargă la DNA Ploiești. M-a sunat și mi-a spus că merge acolo”, a precizat Iohannis.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.