Vezi cum vrea Cindrea să intre în istoria Sibiului cu data de 30 aprilie!

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, vrea ca data de 30 aprilie să fie declarată ” Ziua Județului Sibiu” pentru că în 30 aprilie 1992 a fost constituit forului legislativ județean. Aniversare a 22 de ani de existenţă a Consiliului Judeţean Sibiu este marcată printr-o şedinţă festivă la care sunt invitate aproximativ 150 de persoane, foştii preşedinţi ai CJ şi aleşi ai judeţului.

”Este pentru prima dată când Consiliul Județean Sibiu aniversează constituirea sa și vrem ca data de 30 aprilie să rămână de acum înainte în istorie ca Ziua Județului Sibiu, pentru că ea marchează momentul nașterii forului legislativ județean. La 30 aprilie 1992, ora 16:00, consilierii județeni, aleși pentru primadată în România democratică, s-au întrunit în prima ședință de constituire”, spune Ioan Cindrea, președintele Consiliului Județean Sibiu .

cj sibiuŞedinţa festivă de miercuri, 30 aprilie, are loc la Sala Thalia, de la ora 14:00.

Potrivit Legii nr.69 din 1991, în primul mandat consilierii județeni au fost aleși prin vot indirect de către electorii reprezentați de consilierii locali aleși în toate localitățile județului în urma scrutinului din februarie 1992.

Procesul verbal al Comisiei Electorale datat din 18 aprilie 1992 arată că din 799 electori au fost prezenți 669, iar voturi valabil exprimate au fost 654.

Rezultatele votului electorilor au fost :
Convenția Democrată (CD) 215 voturi (13 locuri),
Frontul Salvării Naționale (FSN) 149 voturi și (9 locuri),
Partidul Democrat Agrar din România (PDAR) 104 voturi (6 locuri),
Partidul Național Liberal (PNL) 48 voturi (3 locuri),
Forumul Democrat al Germanilor (FDG) 40 voturi (2 locuri),
Mișcarea Ecologistă din România (MER) 30 voturi (2 locuri),
Partidul Național Liberal – Aripa Tânără (PNL-AT) 25 voturi (2 locuri),
Partidul Unității Naționale din România (PUNR) 21 voturi (1 loc),
Partidul România Mare (PRM) 18 (1 loc)
Partidul Democrat Creștin al Romilor din (PDCRR) România 4 voturi, această din urmă formațiune politică neobținând niciun loc în primul Consiliu Județean.

În arhivele Consiliului Județean Sibiu se regăsesc primele patru hotărâri emise de consilierii județeni întruniți în prima ședință care a fost convocată la 18 aprilie 1992, la Cercul Militar, de prefectul de atunci, Nicolae Nan.
În prima ședință, au fost validate mandatele consilierilor și a fost aleasă prima conducere: Romeo Trifu (FSN) – președinte, Ion Vraciu (PDAR) – vicepreședinte și Nicolae Cosma (PNL-AT) – vicepreședinte.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.