Biserica fortificată din Agnita, renovată în următorii trei ani

Știri de Sibiu, 29.08.2017; 207 vizualizări

Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Agnita, județul Sibiu,  intră într-un amplu proces de renovare, în biserică, turnuri și incinta ansamblului urmând să se investească peste 6,5 milioane lei, fonduri nerambursabile.

Parohia Evanghelică CA din Agnita și ADR Centru au perfectat contractul de finanțare, urmare a acceptării cererii de finanțare pentru ”Reabilitarea Ansamblului Bisericii Evanghelice fortificate Agnita, oraș Agnita, județul Sibiu”.

Proiectul se va implementa pe o durată de 32 luni și o valoare totală de circa 6,528 milioane lei, din care peste 6,24 milioane lei reprezintă fondurile nerambursabile solicitate din FEDR.

Lucrările vizează, pe de o parte, lucrări de reabilitare a ansamblului bisericii iar, pe de altă parte, digitizarea obiectivului de patrimoniu.

”Pentru atingerea acestor obiective, în primul rând se vor derula lucrări de intervenție, care au fost structurate pe 3 obiecte: biserica; turnuri; amenajarea incintei. Aceste lucrări prevăzute au ca scop readucerea ansamblului, cel puţin la forma cum arăta în timpul sfârșitului de secol XIX ca spirit, dar cu clădiri reabilitate si cu un spaţiu urban corespunzător cerinţelor contemporane”, se arata in comunicatul transmis de ADR Centru.

Astfel, sunt prevăzute lucrări de asanare, lucrări de consolidări, lucrări de îndepărtare a umezelii din teren și ziduri, lucrări de reparaţii, întreținere și conservare, lucrări de reabilitare structuri, lucrări de instalații interioare și exterioare, lucrări de amenajări exterioare și mobilier urban.

”Prin investiția care va fi demarată acum se vor corecta diversele intervenții de-a lungul timpului, care s-au făcut poate mai puțin profesionist, cu materiale incompatibile cu structura, materialele și tehnica de a construi din secolele în care a fost edificat monumentul. Acum, orașul Agnita, aflat într-o zonă cu multe monumente istorice de valoare naţională, va avea posibilitatea de revitalizare economică, prin valorificarea celui mai important monument din patrimoniul local”, a declarat Maria Ivan, director direcția Coordonare ADR Centru.

În secolul XIII, pe locul actualei biserici evanghelice exista o bazilică în stil romanic, însă, pe parcursul secolelor următoare, datorită invaziilor turceşti, a fost necesară extinderea şi fortificarea acesteia. Astfel, în 1466 este menţionată pentru prima dată biserica fortificată din Agnita, care a fost construită în stil gotic, cu elemente renascentiste şi baroce. Biserica mai păstrează şi astăzi vechile incinte de fortificaţie şi turnurile de apărare: Turnul Clopotniţă, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Dulgherilor şi Turnul Slăninilor, în care, după obiceiul săsesc din Transilvania, breslaşii îşi depozitau slănina.

Potrivit inițiatorilor proicetului, peste mai puțin de trei ani, Ansamblul Bisericii Evanghelice fortificate din Agnita va redeveni un simbol al Văii Hârtibaciului.




Răspunde și tu!