Zeci de creatori handmade expun la Creative Buzz. Distractie cu scop caritabil!

Știri de Sibiu, 11.10.2017; 88 vizualizări

Aproximativ 40 de expozanți și artiști din toată țara, pasionați de creații unice handmade, revin la Sibiu, în perioada 13-15 octombrie, la cea de-a 14-a ediție a Festivalului Creative Buzz.

Evenimentul este gazduit de Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, scopul principal fiind susținerea copiilor din centrele de plasament ale orasului.

”Și la această ediție, cu ajutorul fondurilor care vor fi strânse în cadrul festivalului vor fi organizate ieșiri cu acești copii și vor fi acoperite o parte din costurile materialelor folosite de voluntari în cadrul activităților cu copiii”, anunță organizatorii.

Vizitatorilor li se pregătesc 3 zile de cumpărături, patiserie de casă, ateliere de creație pentru copii, demonstrații live & distracție, în care cei mici au ocazia sa faca cunoștință cu cei mai deschisi mesteri.

”Scopul evenimentului este de a populariza creativitarea şi talentul romȃnesc, de a informa oamenii despre calitatea şi unicitatea produselor lucrate manual, de a susține producția si producătorii autohtoni, dar şi de a crea un mediu de dezvoltare creativă pentru copii si pentru cei dornici să participe la ateliere”, mai precizeaza initiatorii.

Festivalul handmade de la Sibiu va fi deschis, zilnic între 10:00-20:00, iar intrarea este liberă.




Răspunde și tu!