Gong, primul teatru din țară cu sistem de ascultare pentru persoanele cu deficiențe de auz

Știri de Sibiu, 11.12.2017; 121 vizualizări

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu a devenit primul teatru din România care vine în sprijinul publicului cu deficiențe de auz cu un sistem de ascultare asistată. Sistemul este dezvoltat cu ajutorul unei aplicații gratuite disponibile pentru telefoanele Andoid, cât și iOS, Teatrul Gong dispunând în prima etapă de 30 astfel de dispozitive

Sistemul MobileConnect, în valoare de peste 81.734 lei și care oferta o mare bucurie persoanelor cu probeleme de auz a fost amenajat în sala de la parter a Teatrului Gong.

”Este pentru prima dată când un teatru din România implementează un astfel de serviciu pentru publicul larg. Emoțiile sunt transmise de cele mai multe ori prin voce și instrumente muzicale, iar în 2017 nimeni nu ar trebui să fie privat de bucuria asta. Suntem mândri că Primăria și Consiliul Local al Municipiului Sibiu au salutat această inițiativă și au acoperit în totalitate costurile pentru acest sistem. Valoarea finală a investiției se ridică la suma de 81.734 lei.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

MobileConnect presupune ca sunetul este preluat din sala de spectacol cu ajutorul unor microfoane speciale, dupa care mixat și redat dprintr-un sistem WiFi direct pe telefonul utilizatorului sau pe dispozitivele inteligente puse la dispoziție gratuit de teatru.

”Receptarea sunetului astfel prelucrat se face cu ajutorul unei aplicații disponibile în mod gratuit atât pentru telefoanele ce rulează sistemul de operare Andoid, cât și iOS (Sennheiser MobileConnect). Sunetul se transmite la cea mai înaltă calitate prin intermediul a patru canale audio și permite ajustarea frecvențelor în funcție de nevoile personale ale fiecărui utilizator”, precizează Teatrul Gong.

Teatrul pentru Copii de la Sibiu poate pune la dispoziția spectatorilor până la 30 de dispozitive de ascultare asistată la un singur eveniment, insă recomandă celor care dispun de smartphone-uri ”să își configureze propriile telefoane pentru a se conecta direct la sistemul de ascultare asistată”.

Mai mult decât atât, pentru spectatorii cu implant cohlear (copii sau adulți) au fost achiziționate 20 de bucle cu inducție ce pot transmite sunetul din sală ca semnal sonor către creier. Accesul la dispozitive sau buclele de inducție se face gratuit, în regim concesionat, pe baza unei rezervări la Agenția de Bilete a Teatrului „Gong” din Sibiu, cu cel puțin două zile înainte de începerea evenimentului.

Aceste dispozitive pot fi folosite exclusiv în cadrul evenimentelor organizate de Teatrul „Gong” Sibiu.




Răspunde și tu!