PSD Sibiu a demarat procedura de demitere a presedintei CJ Sibiu (VIDEO)

Știri de Sibiu, 25.01.2018

Consilierii judeteni PSD Sibiu cer demiterea presedintei Consiliului Judetean Sibiu, Daniela Cimpean (PNL), pe motiv de ”atitudine sfidatoare” și încălcarea legii în mai multe situații.

Pentru eliberarea din functie a presedintei CJ Sibiu s-au depus la sediul administrației județene doua proiecte de demitere a președintei si numire a altei persoane. Proiectele au fost semnate de cei 12 consilieri PSD, a anuntat PSD Sibiu in conferinta de presa.

”În ultima sedinta a Biroului Permanent Județean, s-a luat hotararea ca PSD să demareze procedura de eliberare din funcție a doamnei președinte Daniela Cimpean”, a declarat consilierul PSD Catalin Stanciu.

In cadrul conferintei, s-au expus si motivele demersului prin care se doreste schimbarea conducerii CJ Sibiu, printre care:  incapacitatea de-a iniția proiecte sustenabile pentru judet, încalcarea legii în privința cheltuielilor legate de deplasarile in strainatate, ignorarea grupului PSD Sibiu , ”omiterea consultărilor grupului” sau lipsa de transparență a organizarii concursului pentru desemnarea secretarului județului.

Initiatorii demersului spun ca PSD nu cere postul de presedinte al CJ Sibiu, ci doar considera ca trebuie schimbata din functie persoana aleasă prin votul grupurilor PNL si FDGR.

Întrebați ce șanse de reușită are inițiativa PSD, în cazul în care ar beneficia de sprijinul FDGR, Stanciu a raspuns ca nu este suficient, demersul PSD fiind  viabil doar daca isi gaseste sustinere inclusiv în tabara PNL.

”Ca să o demitem de doamna Daniela Cimpean, este nevoie de două treimi. 12 mandate ale PSD, împreună cu 8 mandate ale FDGR, daca ar fi să luăm in calcul aceat scenariu, sunt în total 20. Deci, nu sunt doua treimi. Tragem un semnal de alarmă. Am spus și reiterez. Dorim schimbarea din funcție a doamnei Daniela Cimpean, a persoanei domniei sale și nominalizarea unei alte persoane din partea acestei formatiuni cu scopul de-a realiza proiectele nationale de anvergura care au fost anuntate de Guvernul României pentru județul Sibiu”, a mai adaugat liderul grupului de consilieri PSD.

Proiectul PSD a fost depus la regisratura CJ Sibiu marti, 23 ianuarie, și ar urma sa fie introdus pe ordinea de zi a sedintei ordinare programata pentru data de 30 ianuarie.

Daniela Cimpean, tinta initiativei PSD Sibiu, se afla in aceasta perioada in concediu de odihna.

 UPDATE: Textul EXPUNERII DE MOTIVE la proiectele initiate de PSD Sibiu: 

” . Climatul tensionat creat în rândul angajaţiilor Consiliului Judeţean Sibiu şi a instituţilor subordonate în contextul aplicării legii salarizării, generat de atitudinea ostilă a doamnei Preşedinte Cîmpean Daniela faţă de interesul angajaţilor şi timorarea acestora;

  • Încărcarea ineficientă a cheltuielilor cu salarizarea personalului a Consiliului Judeţean Sibiu prin angajarea unui număr de patru consilieri personali şi a unui administrator public, fapt ce dovedeşte lipsa de viziune şi incapacitatea profesională a doamnei Preşedinte Cîmpean Daniela de a iniţia proiecte sustenabile de dezvoltare pentru judeţul Sibiu;
  • Încălcarea OUG 26 din 2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice, cu privire la efectuarea deplasărilor în străinătate a unor delegaţii formate din mai mult de 2 persoane, fără adoptarea prealabilă a unei hotărâri proprii a Consiliu Judeţean Sibiu;
  • Ignorarea cu bună credinţă a faptului că grupul consilierilor judeţeni PSD Sibiu reprezintă mai mult de o treime din numărul total al mandatelor consilierilor judeţeni şi omiterea convocării membrilor grupului la consultările privind unele măsuri ce urmau a fi adoptate prin hotărâri ale Consiliului Judeţean Sibiu;
  • Lipsa de transparenţă privind organizarea concursului de ocupare a funcţiei de secretar al judeţului Sibiu şi desemnarea în cadrul comisiei de concurs a doamnei Mihaella Cristina Linde, în prezent consilier juridic în cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Sibiu, cu încălcarea prevederilor HG 611 din 2008, art.33, alin.1, lit.c care spune: persoana nominalizată a face parte din comisia de concurs urmează a fi, în situaţia ocupării funcţiei publice de conducere pentru care se organizează concursul, direct subordonat ierarhic al oricăruia dintre candidaţi;
  • Politizarea voalată a instituţiei prin tactica de promovare pe funcţie în doi paşi – transfer şi delegare pe funcţie;
  • Lipsa de interes pentru îmbunătăţirea calităţii actului medical şi a condiţiilor de cazare şi hrănire a pacienţilor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Exemplificăm în acest sens declasarea secţiei de oftalmologie în compartiment de oftalmologie, întârzierea contractării serviciilor externalizate de preparare a hranei, a serviciilor de curăţenie şi mentenanţă în diferite domenii;
  • Nerealizarea cheltuielilor pe anul 2017 a investiţiilor şi achiziţiilor de bunuri şi servicii prevăzute în bugetul anual al Consiliului Judeţean, unele proceduri de achiziţie şi recepţie nefiind finalizate nici în luna decembrie a anului 2017;
  • Însuşirea în nume propriu, în mod nemeritat, a unor proiecte şi realizări precum staţia de tratare macanico-biologică a deşeurilor ce a fost prevăzută pentru judeţul Sibiu în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor sau dotarea de către Ministerul Sănătăţii a unui RMN, aceste iniţiative aparţinând unor alte instituţii.

Propunerea de eliberare din funcția de Președinte al Consiliului Județean Sibiu a doamnei Cîmpean Daniela respectă prevederile legale, în sensul că inițiativa aparține unui număr de 12 consilieri județeni, reprezentând mai mult de o treime din numărul total al consilierilor județeni în funcție.

În conformitate cu prevederile art.101, alin.1, din Legea Administrației Publice Locale Nr.215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Județean alege dintre membrii săi un Președinte, iar potrivit art.101, alin.2, din aceeași Lege, și art.10, alin.2 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al Consiliului Județean Sibiu, Președintele se alege cu votul secret al majorității consilierilor județeni în funcție.

În considerarea acestor dispoziții propunem introducerea pe ordinea de zi și a proiectelor de hotărâre privind alegerea unui Președinte și Vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu”. 

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

6 Răspunsuri

  1. […] PSD spun ca au semnalat, în proiectul de demitere a președintei CJ Sibiu că desemnarea ”în cadrul comisiei de concurs a doamnei Mihaella Cristina Linde, pe […]

1 2