CFR Brașov: Echipamentele second hand livrate angajaților, retrase

Știri de Sibiu, 13.02.2018; 343 vizualizări

Echipamentele de protecție livrate în urma unei licitații electronice Regionalei CFR Brașov sunt retrase de la angajați, după ce s-a constatat că salopetele destinate feroviarilor erau de fapt haine second hand inscripționate cu marca ”Mercedes Benz”. Conducerea Regionalei spune că a notificat firma care a livrat marfa uzată, urmând ca situația neplăcută să fie clarificată în instanța.

Neregulile au ieșit la iveală după ce angajații  CFR au reclamat că au ajuns să poarte ca echipamente de protecție haine second hand. Sindicatul Centralizari Telecomenzi Feroviare Brasov a dezvaluit faptul ca firma care a livrat echipamentele în cauză a încercat să ascundă adevarata proveniență a mărfii aplicand o banda colorata peste inscripţia inițială cu ”Mercedes Benz” de pe salopete.

Citeste si: Echipamente second hand achiziționate de CFR pentru protecția angajaților

„Nu am pățit așa ceva niciodată. Este pentru prima dată când se întâmplă asta. Am avut o licitatie electronică care a fost atribuită iar la livrare ne-am trezit cu marfa neconformă. Deasupra, echipamentele erau în reglă, iar dedesubt erau uzate. Am notificat firma să vină să ridice marfa și o să-i acționăm în instanță. Măcar să nu o mai pățească și alții ca noi”, a declarat pentru stiridesibiu.ro Ioan Pintea, director al Regionalei CF Braşov.

Potrivit conducerii CFR, echipamentele uzate sunt retrase de la toți angajații, treptat.

”Am retras mare parte din echipamentele livrate. Mai avem la Sibiu și la Baza de aprovizionare, unde și acolo vor fi înlocuite”, a mai spus director al Regionalei CFR Braşov.

Potrivit sindicalistilor, echipamentele în cauză au fost livrate de firma SC Hydro Energo Invest SRL , la pretul de 45 de lei, in baza unui contract de 52.335 lei, contravaloare a 1.663 de salopete.

 




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.