Constantin Chiriac, în dialog la Sibiu cu directorul British Council România

Știri de Sibiu, 13.02.2018; 96 vizualizări

Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la (FITS) Sibiu, va intra în dialog la Sibiu cu Nigel Bellingham, directorul British Council România, în cadrul conferințelor speciale FITS.

Dialogul cultural ”FITS și British Council România – 25 de ani împreună”, va avea loc vineri, 16 februarie, de la ora 18:00, la Librăria Habitus și se desfășoară în limba engleză, cu traducere în limba română.

”British Council ocupă o poziție centrală în istoria Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Încă de la începutul festivalului, din 1993, directorul de atunci al British Council,Sir Claus Henning, s-a implicat în susținerea financiară și logistică a FITS și totodată a ajutat la dezvoltarea relațiilor cu marile festivaluri și personalități ale artei și culturii atât din Marea Britanie, cât și din lume. Grație British Council am reușit să participăm de câteva ori la Edinburgh International Festival, la întâlnirile profesionale de acolo și am reușit să fac primele proiecte europene, iar pe această cale, la aniversarea de 80 de ani de existență a British Council și 25 de ani ai FITS, vreau să le mulțumesc.  Am continuat linia de prietenie cu toți directorii acestei instituții, care au recunoscut importanța Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar acum, iată că vom susține un dialog cu Nigel Bellingham, actualul director al British Council România. Suntem bucuroși că putem să dezvoltăm în continuare acest parteneriat și sunt convins că legăturile culturale cu Marea Britanie ne vor fi sursă de inspirație și de dialog pe viitor”, a declarat Constantin Chiriac.

Nigel Bellingham a studiat Limba și Literatura Engleză la Universitatea din Leeds (Marea Britanie), este membru al Societății Regale pentru Arte, iar din august 2006 este directorul British Council România, unde își concentrează munca asupra unor aspecte precum dezvoltarea limbii engleze în sistemele naționale de educație; pregătirea tinerilor, prin muncă, pentru întărirea societății civile sau întărirea sectorului cultural prin colaborarea cu artiști și factori de decizie din domeniul artelor.

Rolul său este de a superviza activitatea British Council din nouă țări din sud-estul și centrul Europei. În trecut a ocupat funcția de Director British Council în Tunisia și Republica Cehă și a deținut funcții de conducere în Ungaria, România, Belgia, Arabia Saudită și Egipt.

Dialogul dintre Constantin Chiriac și Nigel Bellingham este organizat de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu iar intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

 




Răspunde și tu!