Iohannis: Momentan, nu văd motive de revocare a lui Kovesi

Știri de Sibiu, 15.02.2018; 299 vizualizări

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că nu vede, “momentan”, motive de revocare a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

“Revocarea constat că e o preocupare intensă în spaţiul public. Momentan, nu văd motive de revocare, dar s-ar putea să existe unele pe care nu le cunosc eu şi pe care le cunoaşte ministrul Justiţiei. (…) M-ar surprinde, aşa, cvasi peste noapte, să apară motive serioase şi fundamentate pentru o ipotetică solicitare de revocare”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

În același context, preşedintele României a declarat că “nişte penali” fac o încercare “disperată” şi “jalnică” să discrediteze DNA.

“Nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea sa. (…) Această încercare e una jalnică şi neconvingătoare”, a spus Iohannis, la Palatul Cotroceni, potrivit agerpres.ro.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.