Junii Sibiului reprezintă România la Târgul de Turism de la Berlin fără onorariu

Știri de Sibiu, 09.03.2018

Statul român vrea performanță internațională însă își tratează doar cu laude artistii care  reprezintă țara cu succes în afara granițelor. Artistii Ansambului Folcloric Junii Sibiului invitați să reprezinte România la Târgul de Turism de la Berlin au asigurate doar cazarea și transportul pentru evenimentul din Germania, prestația coregrafică fiind una pro-bono.

Artiștii sibieni vor întreține atmosfera la standul României de la Berlin duminică, 11 martie, cu program artistic adaptat temei Centenarului, la invitația Ministerului Turismului Bogdan Trif.

Citeste si: Junii Sibiului animă standul României la Târgul de Turism de la Berlin

Potrivit Ministerului Turismului, artistii ”nu au solicitat niciun onorariu pentru prestația lor” de la Berlin.

”Toți cei prezenți la standul ministerului Turismului au pus România în fruntea priorităților și nu au solicitat niciun onorariu pentru prestația lor. Ministerul a asigurat doar cazarea și transportul din țară la Berlin, conform legislației în vigoare. Aceeași atitudine demnă de laudă au avut-o și artiștii și specialiștii care au colaborat cu ministerul și la Târgul de Turism al României, unde maestrul Nicolae Furdui-Iancu a intonat imnul României, fără a avea nicio altă pretenție decât de a face cunoscută în lume frumusețea țării noastre”, se arata in comunicatul transmis de Ministerul Turismului.

Alaturi de Junii Sibiului, la standul Romaniei va sustine un mini-concert si trupa The Humans, reprezentanta României la Eurovision.

Standul Ministerului Turismului la Targul de Turism de la berlin este întins pe o suprafață de 240 de metri pătrați și reunește și 40 de coexpozanți. Târgul de la Berlin este cel mai mare eveniment de profil din Europa




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.