Turcan: PNL – singura forța care poate prelua guvernarea

Știri de Sibiu, 11.03.2018; 107 vizualizări

Prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan a afirmat duminică, la Congresul PNL,  România ”merge sigur într-o direcție proastă” cu PSD la guvernare și că liberalii reprezintă singura forța politica ce ”poate și trebuie să preia frâiele deciziei politice”. Deputatul de Sibiu a vorbit despre deschiderea pentru colaborare cu USR și PMP, formațiuni pe care le-a descris ca fiind dezorganizate sau fără forță.

”Dacă judecăm comparativ, se vede de la distanță ca PNL este singura forța politica care poate prelua guvernarea și care poate aplica un program politic cu adevărat european, orientat spre creștere solidă și spre reforme importante.(…) Obligația noastră este să vorbim, din ce în ce mai mult, și mai răspicat și documentat, despre cum vom face noi”, a declarat Raluca Turcan.

In opinia sa, formațiuni precum USR și PMP nu sunt pregatite sa ajunga la guvernare, insă sunt acceptate în vederea colaborarii politice.

In privința USR, Turcan pun că ”unii dintre ei sunt foarte buni, însă, ca partid, sunt dezorganizați și debusolați de ceea ce înseamnă responsabilitatea politică la nivel național”.

Liderul liberalilor spune ca PNL va colabora și cu PMP în Parlament, dar ”nu au forța, oamenii și viziunea să pună cap la cap, măsură lângă măsură, ca să dea României o direcție pentru următorii ani”.

Raluca Turcan este de părere ca România, cu PSD la Guvernare, merge sigur într-o direcție proastă și că liberalii trebuie să se regăsească ”în efortul îndreptat împotriva unei guvernări anti-naționale”.

”Oamenii și-au putut da seama, văzând determinarea și seriozitatea acțiunilor noastre, că doar PNL poate oferi o alternativă credibilă la haosul și incompetența unei guvernări în derivă.
Acesta trebuie să rămână și scopul nostru în continuare, cu mențiunea că toate energiile partidului trebuie să se regăsească în efortul îndreptat împotriva unei guvernări anti-naționale.
Vom fi puternici atunci când vom fi solidari cu decizia partidului, cu decizia președintelui partidului și cu Președintele României”.




Răspunde și tu!

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.