HC Sibiu, înfrângere la limită cu Clujul (VIDEO)

Știri de Sibiu, 16.04.2018; 58 vizualizări

Handbaliștii sibieni au suferit o înfrângere grea, acasă, la diferență de  doar două puncte față de CS Universitatea Cluj, partida din etapa a XVII-a a Diviziei A încheindu-se duminică seara cu scorul de 28-30.

„După ce echipa clujeană a începutmai bine prima repriză, am revenit și am jucat bine până la pauză. Am început a doua repriză bine, ne-am dus la șase goluri, după care a fost un blocaj. Echipa clujeană a prins curaj, este o echipă bună și pe final a gestionat mult mai bine fazele de joc. Au fost mail ucizi decât noi.Am avut foarte multe greșeli neforțate, mai ales în ultima parte a jocului”, a declarat antrenorul HC Sibiu, Matei Demian.


Cel mai bun marcator al HC Sibiu a fost Adrian Pasere, cu 7 goluri. Pentru Sibiu au mai marcat Radu David 6 goluri, Robert Fekete 3, Darius Apolzan 3, Răzvan Briotă 3, Robert Micloș 3, Klaus Ungar 2 și Adrian Șuteică 1.

HC Sibiu rămâne pe locul 5 în clasamentul Seriei B, cu un total de 24 de puncte. Sportivii sibieni joaca duminică, 22 aprilie, la Oradea.




Răspunde și tu!