SANITAS: Nu organizăm proteste la Sibiu. Facem analiza salariilor!

Știri de Sibiu, 16.04.2018; 132 vizualizări

Sindicaliștii nu vor organiza acțiuni de protest în spitalele din Sibiu, urmare a tensiunii generate la nivel national de reducerea veniturilor pentru o parte din angajați, situația urmând să fie mai întâi analizată la București, potrivit spuselor lui Dan Pirnoiu, președintele SANITAS Sibiu.

”La Sibiu nu avem organizate, deocamdată, proteste. Asta nu înseamnă că diferențele salariale nu există. Se resimt acolo unde nu s-au aplicat sporurile, respeciv la infirmieri, brancardieri și chiar și la unii medici. Vom face o analiză la nivelul județului Sibiu, până joi, după care vom stabili, la nivel național, dacă vom declanșa grevă în sistemul sanitar”, a declarat Dan Pirnoiu.

În privința salariilor primite în luna aprilie de angajații Spitalului Clinic Județean Sibiu, conducerea celei mai mari unități sanitara din județ precizează ca nu s-au înregistrat plati de salarii mai mici.

”Salariile alocate în luna aprilie pentru prestația efectuată în luna martie nu sunt mai mici decât cele plătite pentru luna precedenta, respectiv februarie”, a declarat pentru StirideSibiu.ro Decebal Toderință, purtătorul de cuvânt al SCJ Sibiu.

Luni dimineață, în mai multe spitale din țară s-au înregistrat conflicte spontane de munca din cauza salariilor.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat, vineri, după o întâlnire cu sindicatele, că aproximativ 10% din angajaţii din sistemul sanitar riscă să aibă salarii mai mici, dar a subliniat că există o prevedere legală prin care această problemă poate fi soluţionată de către managerii spitalelor, potrivit agerpres.ro.




Răspunde și tu!