Peste 7 mil. din fonduri UE pentru izolarea termică a Școlii 21 din Sibiu

Știri de Sibiu, 16.05.2018; 78 vizualizări

Peste 700 de elevi și cadre didactice de la Școala 21 din Sibiu vor se vor pregăti în următorii ani într-o clădire complet reabilitată termic și dotată cu panouri fotovoltaice. Investiția, în valoare de peste 7,4 milioane lei, este asigurată din fonduri europene.

Contractul de finanțare a fost semnat, miercuri, de primarul Astrid Fodor și directorul general al ADR Centru, Simion Crețu , clărirea urmând să fie reabilitată până în 2020.
Proiectul are o valoare de 7.459.258,93 lei și a primit finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Finanțarea nerambursabilă din fonduri europene și de stat este de 7.310.073,75 lei, suma de 149.185,18 lei fiind contribuția Municipiului Sibiu.

Potrivit proiectului, fațada școlii ar urma să fie izolată termic iar sistemul de încălzire de furnizare a apei calde reabilitate. De asemenea se vor instala panouri fotovoltaice și termice și va fi schimbată instalația de iluminat.

“Este al treilea proiect de acest tip pentru care obținem finanțare nerambursabilă din fonduri europene. Până în prezent, din această sesiune de finanțare am obținut 5 milioane de Euro pentru oraș. Proiectele pentru eficientizarea energetică a școlii Radu Selejan și a unor clădiri de blocuri sunt foarte aproape de contractare, însemnând încă 2 milioane de Euro. Alte 5 proiecte pe care le-am depus și care însumează 8,6 milioane de Euro, se află încă în evaluare”, a declarat Astrid Fodor, primarul Sibiului.

Ținta proiectului este creșterea confortului elevilor și profesorilor și, implicit, reducerea costurilor cu utilitățile asigurate din fonduri publice, dar și folosirea utilităților cu economie și eficiență, plata acestora fiind asigurată din fonduri publice.

Potrivit unui comunicat transmis de Primăria Sibiu, proiectul vizează scăderea consumului anual de energie primară din surse neregenerabile, creșterea consumului de energie din surse regenerabile prin utilizarea sistemelor alternative de producere a energiei, și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu minim 40%.

”Cresterea eficientei energetice este o prioritate la nivel european, deoarece duce la o dezvoltare durabila, imbunatateste competitivitatea si sustine economia resurselor de energie, alaturi de reducerea emisiilor poluante. (…) Odata lucrarile finalizate, de la jumatatea anului viitor vom incepe sa vorbim de cursuri desfasurate intr-un cadru adecvat studiului si performantei scolare. Curand, elevii vor studia in sali de clase mai bine incalzite, profesorii vor putea preda in conditii adecvate, iar parintii vor putea lucra linistiti fiindca scoala le asigura copiilor educatie in intr-un mediu mai bun”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Dupa semnarea contractului de finanțare, Primăria Sibiu va organizarea licitatia pentru proiectul tehnic și pentru lucrările de construcție, care trebuie finalizate până în martie 2020.




Răspunde și tu!