Junii concertează pe scena Lacului Dumbrava. Intrarea liberă!

Știri de Sibiu, 12.07.2018; 314 vizualizări

Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului este gazda unui concert extraordinar oferit vineri, 13 iulie, de artiștii Ansamblului „Cindrelul- Junii Sibiu” sub egida evenimentului aniversar „Județul Sibiu în Anul Centenarului”. Accesul publicului în muzeu este gratuit pe durata întregii zile.

”Pentru a marca împlinirea a 100 de ani de administrație românească în Transilvania și 50 de ani de la ultima reorganizare administrativ-teritorială a României, Consiliul Județean Sibiu și Junii Sibiului propun o călătorie muzical-coregrafică prin regiunile istorice ale României și prin zonele etnografice ale județului Sibiu. Periplul începe în Mărginimea Sibiului, unde asistăm la vechiul obicei pastoral „Focul viu” și continuă în Moldova, în pași de bătută; în Maramureș pătrundem tainele obiceiurilor de Sânziene, străbatem, apoi, Oltenia, în pas de „Trei păzește” și ne întoarcem în Ardeal, pentru dansuri de Câmpie, din zona Bihorului și de pe Valea Hârtibaciului, potrivit unui comunicat transmis de Ansamblul „Cindrelul- Junii Sibiu”

Citeste si: Ultima fabrică de sobe cu cahle pictate manual aduce meșteșugul medieval în Dumbrava

Artiștii vor prezenta pe scena de pe Lacul Dumbrava, cu începere de la ora 17.00, momente
coregrafice speciale.

Soliștii invitati vor interpreta cântece de joc și cântece patriotice. Pe scena vor urca Alina Bîcă, Robert Târnăveanu, Nelu Albu, Răzvan Năstăsescu, Oana Tomoiagă, Ovidiu Homorodean, Sînziana Ștefan, Sebastian Stan și Izabela Tomița.

Conducerea muzicală este asigurată de Gabriel Popescu, coregrafia este semnată de Silvia Macrea și Theodor Vasilescu, asistent coregraf este Alesia Sas, iar conceptul artistic poartă semnătura Silviei Macrea.

Manifestarea aniversară „Județul Sibiu în Anul Centenarului” include o gamă vasta de evenimete, printre care și demonstratii gastronomice de marcă. Tot vineri, regiunile Sibiului vor fi prezentate în zona Targului de Tara, unde se vor prepara retete traditionale vechi.

Citeste si: ASTRA a depășit 200 mii de vizitatori și anunță ”maraton” de evenimente în weekend

Pentru marcarea evenimentului „Județul Sibiu în Anul Centenarului”, CNM Astra, instituție aflată în subordinea CJ Sibiu, oferă gratuitate tuturor vizitatorilor care se pot bucura în același timp ce cea mai mare manifestare culturala dedicata minoritatilor naționale.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.