ISU: Alertă la o fabrică de textile din Sibiu; Angajații evacuați aproximativ o oră!

Știri de Sibiu, 17.08.2018

Aproximativ 20 de persoane au fost evacuate vineri din incinta unei fabrici de textile situată pe strada Distribuției din Sibiu din cauza unui ”posibil miros de gaz”. Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje și laboratorul special pentru cercetare chimică, informează ISU Sibiu.

”A fost semnalat posibil miros de gaz la fabrica de textile de pe str. Distribuției. Personalul a fost evacuat. S-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială cu apă și spumă, o autospeciala CBRN- autospeciala de cercetare chimica, bacteriologica, nucleara și radiologica și o ambulanta SMURD”, a declarat Ramona Nistor, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Potrivit aceleiași surse, cele 20 de persoane aflate in incinta fabricii s-au autoevacuat inainte de sorirea pompierilor, niciuna din persoane neavând nevoie de îngrijiri medicale.

De asemena, in zona s-au deplasat și echipe ale companiei de gaz.

UPDATE: În jurul orelor 14.00, reprezentații ISU Sibiu au anunțat că ”nu a fost detectat miros de gaz”, motiv pentru care activitatea în fabrică a fost reluată.

Stire in actualizare




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.