Filmul de Oscar al lui Radu Jude, în premieră la Sibiu

Știri de Sibiu, 12.09.2018; 85 vizualizări

Propunerea României la Oscar 2019, filmul lui Radu Jude „Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari” va fi prezentat publicului sibian, în premieră, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”, în prezența cunoscutului regizor român.

Al șaselea lungmetraj al lui Radu Jude a avut premiera mondială la Karlovy Vary, în iulie, unde a și fost recompensat cu marele premiu – Trofeul Globul de Cristal, și va fi proiectat la Sibiu în data de 28 septembrie, odată cu lansarea în cinematografele din România.

Potrivit unui comunicat transmis de Teatrul Gong, premiera de la Sibiu va avea loc în prezența regizorului și va fi urmat de o sesiune Q&A și alte patru proiecții.

„Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deși nu este o invitație la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, așa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un arc peste timp, cum ar veni”, declară Radu Jude.

„Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Distribuția este formată din Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia și Bogdan Cotleț. Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuțiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Șirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile și costumele – de Iuliana Vîlsan.

Accesul publicului la oricare din proiecții se face în limita locurilor disponibile, pe baza biletelor puse în vânzare exclusiv la sediul Agenției Teatrale din str. Al. Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00, iar duminica de la 10:00 la 14:00. Prețul unui bilet este de 10 lei, tarif unic.

Filmul va fi proiectat în premieră națională la Sibiu și va avea 5 proiecții:
• vineri, 28 septembrie de la orele 17:30 și 20:00
• sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 13:00
• duminică, 30 septembrie, de la ora 17:30 și 20:00




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.