Actrița Ofelia Popii debutează ca profesor de actorie la Sibiu

Știri de Sibiu, 12.09.2018

Ofelia Popii, cunoscuta actriță a Teatrului Național ”Radu Stanca” din Sibiu, debutează ca profesor de actorie la Sibiu.

Potrivit unui comunicat transmis de TNRS, Ofelia Popii va preda din octombrie la Școala de Teatru și Management Cultural – Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Voi încerca să împart cu viitorii studenți tot ce am învățat la rândul meu în experiențele teatrale pe care le-am avut cu regizorii importanți pe care i-am întâlnit. Am așteptat un timp mai îndelungat până să predau, un timp suficient în care să pot contura cel mai bun plan de studiu pentru viitorii studenți. Cred că întâlnirea dintre mine și viitorii studenți va fi una din care ei vor avea doar de câștigat, pentru că merg în fața lor cu toată deschiderea de a-i îndruma și ajuta să își construiască o carieră solidă. Îmi doresc tare mult ca viitorii mei studenți să devină actori cu o voce puternică în arta noastră și sper să reușim să fructificăm la maxim timpul pe care îl vom petrece împreună în următorii ani. Abia aștept să îi întâlnesc!”, a declarat actrița Ofelia Popii.

Actrița va fi colegă cu cei mai îndrăgiți actori și regizori ai Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu care predau la ULBS: Constantin Chiriac, Diana Fufezan Codruța Vasiu, Cătălin Pătru, Veronica Pătru, Bogdan Sărătean sau Cristina Blaga.

Viitorii studenți vor avea șansa de a juca în spectacole studențești sau coproducții realizate în parteneriat de DAT Sibiu și TNRS, regizate de cei mai cunoscuți regizori români precum: Silviu Purcărete, Bogdan Georgescu sau Eugen Jebeleanu.

Joi, 13 septembrie , este ultima zi în care se mai fac înscrieri pentru studiile de licență, din cadrul Școlii de Teatru și Management Cultural Sibiu.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.