Virgil Stănescu, invitat special la Zilele Baschetului. Se joacă pe clădiri!

Știri de Sibiu, 31.07.2014

Virgil Stănescu, unul dintre cei mai iubiți jucători români de baschet, este invitat special la Zilele Baschetului care se desfășoară în perioada 22-24 august la Sibiu. Pentru prima dată, în oraș se va juca baschet pe acoperișul unei clădiri.

”Dacă în 2013, Ghiţă Mureşan, cel mai înalt jucător din NBA şi singurul român ce a jucat vreodată în competiţia de peste ocean, a predat o lecţie de baschet celor prezenţi la Zilele Baschetului, în acest an vom avea parte de meciuri de streetball în cele mai năstruşnice locaţii din Sibiu. Invitat special va fi Virgil Stănescu, cel mai titrat jucător român şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de Baschet”, anunță organizatorii evenimentului.

Asociaţia Al 6-lea jucător a plănuit ca anul acesta meciurile de streetball se vor ține în spaţii în care nu s-a mai jucat până acum baschet, respectiv într-un un depozit, un magazin şi chiar un acoperiş al unei clădiri.

“Baschetul este de atâta timp la înălţime în oraşul nostru aşa că ne-am folosit de acest fapt pentru a organiza primul meci de baschet pe acoperişul unei clădiri din Sibiu. Astfel, acest frumos joc va fi pentru o oră la înălţime atât la propriu cât şi la figurat” a declarat Claudiu Hila, preşedintele Asociaţiei Al 6-lea jucător .

Organizatorii evenimentului anunță, deasemenea, deschiderea înscrierilor pentru echipele la streetball. Participarea este gratuită și se pot face înscrieri la caregoriile de vârstă: U12; U14; U18, OPEN şi +35.

Premiile puse în joc sunt în valoare de peste 3000 de euro iar meciurile vor avea loc în Parcul Tineretului şi parcarea Shopping City Sibiu, finalele urmând să se desfăşoare în alte locații.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.