Moromeții 2, dublă proiecție cu sala arhiplină la Sibiu; Gulea: Sunt impresionat!

Știri de Sibiu, 07.11.2018

Regizorul Stere Gulea s-a declarat impresionat de numărul mare de spectatori prezenți miercuri seara la gala filmului ”Moromeții 2”, ambele proiecții de la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu rulând cu casa închisă.

”Îmi pare bine că v-ați luat din timpul dumneavoastră să veniți să vedeți filmul. Evident că sunt impresionat de faptul că sala este plină, chiar arhiplină. Orice autor își dorește să aibe cât mai mulți spectatori. Drumul asta întortochiat și ezitant, de 32 de ani, are mai multe cauze, dar nu mai este important, contează acum că ne-am decis să-l facem. Am avut emoții, îndoieli…Mai avem și acum pentru ca, de fapt acum este proba. Este o continuare și în același timp nu este”, a declarat regizorul filmului după prima proiecție de la Sibiu.

Cei peste 1000 de spectatori care au luat parte la ambele reprezentații ale filmului s-au bucurat de prezența pe scenă și a actorului Gheorge Visu, care și-a pus puternic amprenta asupra personajului Matei Dimir.

”Am tras un pic, pentru că nu știam nimic despre personaj. Am tras un pic către o discuție: Cum să facem noi să facem personajul ăsta un pic mai important decât este din ce văd eu scris.(…) M-am trezit și eu cu șase zile de filmare în toată această adunare de mari actori”, a mărturisit Gheorge Visu.

”Moromeţii 2” este o continuare a filmului ”Moromeții” realizat în 1987 de Stere Gulea după volumul I al romanului Moromeții al lui Marin Preda, cu Victor Hrebenciuc în rolul principal. Regizorul redă tot în alb și negru satul românesc din anii 1945-1946, cu meziul familiei Moromete, Niculae, în prim-plan.

După 30 de ani, Stere Gulea s-a bucurat de o distribuție de excepție, rolul lui Moromete doborât de schimările vremurilor tulburi fiind jucat magistral de Horațiu Mălăele.

Din distribuție mai fac parte Dana Dogaru (Catrina Moromete) și Iosif Paștina (Niculae Moromete), aflat la debutul într-un rol principal în cinema, Răzvan Vasilescu (Cocoșilă), Gheorghe Visu (Matei Dimir),Oana Pellea (Fica), Andi Vasluianu (Vasile al Moașei), Florin Zamfirescu (Țugurlan), George Mihăiță (Aristide), Ioana Bugarin (Ileana),Paul Ipate(Paraschiv),Vlad Logigan (Notarul Oprescu), Cuzin Toma (Oauăbei), Marian Râlea (Cârcâdat), Dorina Chiriac (Mărioara Bâzdoveică), Liviu Pintileasa (Zdroncan), cu participarea extraordinară a lui Ion Caramitru(Directorul școlii).

Din echipa filmului prezentă la gala de la Sibiu au mai făcut parte producătorul Tudor Giurgiu și directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile.

Filmările pentru filmul Moromeții 2 au început anul trecut, în septembrie, majoritatea secvențelor fiind turnate în aceeași casă, din satul Talpa, județul Teleorman, în care a fost realizat și primul film în 1985.

Filmul a fost realizat în format digital și a beneficat de un buget de aproximativ 1, 5 milioane euro.

”Moromeții 2” va intra în cinematografele din județul Sibiu începând cu  data de 16 noiembrie.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.