ISU după simularea incendiului de la Aeroportul Sibiu: Fără probleme, s-au atins obiectivele

Știri de Sibiu, 08.11.2018

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu și-a atisn obiectivele de pregătire și nu au fost constatate deficiențe pe durata simulării unui incendiu produs la o aeronavă în timpul aterizării pe pista Aeroportului Internațional Sibiu.

„În urma încheierii și evaluării exerciţiului s-a concluzionat faptul că s-au atins obiectivele de pregătire și antrenare, în vederea gestionării unei intervenții la obiectivul menționat și cooperare între structurile implicate, necesare în eventualitatea producerii unei situaţii reale”, a declarat Cristina Criveanu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Referitor la posibile deficiențe constatate in timpul simulării, oficialul ISU Sibiu spune că ”nu au fost probleme”.

La exerciu au participat peste 50 de pompieri din cadrul ISU Sibiu, cu 16 autospeciale de intervenție, iar împreună cu forțele de sprijin, respectiv Poliție, Jandarmi, SRI și Ambulanță, au fost peste 80 de persoane implicate.

Simularea de la AIS a vizat reacția în caz de incendiu la o aeronavă în zbor, situaţie ce a impus un accident de aviaţie civilă cu victime multiple şi pasageri care nu se pot evacua singuri.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.