Firmele au primit subvenții pentru mai mult de 19 mii de șomeri

Știri de Sibiu, 05.12.2018

Peste 19.000 de șomeri au fost angajați de firmele din țară în plimele 10 luni ale anului, societățile angajatoare primind subvenții lunare de la stat în valoare de 2.250 lei pentru fiecare incadrare în muncă, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu.

”În primele zece luni ale acestui an, prin intermediul ANOFM, 19.669 de persoane au fost încadrate prin acordarea de subvenţii angajatorilor (conform Legii nr. 76/2002 cu modificările şi completările ulterioare)”, anunță AJFM Sibiu.

Potrivit legii, angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni,  o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective.

De aceleași subvenții beneficiază şi firmele care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.